Adevărul: De ce nu a fost sancționat președintele Iohannis că nu a purtat mască la Congresul PNL
Într-un răspuns oferit unui cetățean care a dorit să afle dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL, polițiștii Secţiei 2 din București susțin că nu a existat nicio sesizare la 112 în acest sens.
De asemenea, potrivit legii, contravenţia trebuie constatată de organul de poliţie ”prin propriile simţuri”. Același cetățean i-a reclamat pe Klaus Iohannis şi pe soţia acestuia, Carmen, că nu au purtat mască de protecţie pe stradă, la Sibiu, luna trecută, când au fost prezenți la Biserica Evanghelică, deşi acoperirea nasului și a gurii era obligatorie, potrivit Europa FM.
Despre ce este vorba, totuși? Mai exact, un bărbat a cerut Ministerului Afacerilor Interne să-i transmită dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat pentru că nu a purtat mască de protecţie la Congresul PNL.
Solicitarea bărbatului a fost direcţionată către Secţia 2 Poliţie Bucureşti, care i-a trimis următorul răspuns:
”În baza petiţiei dumneavoastră adresate MAI, remisă spre competentă soluţionare Secţiei 2 Poliţie (…) prin care solicitaţi să fiţi informat dacă domnul preşedinte Klaus Iohannis a fost sancţionat contravenţional în urma participării la Congresul Partidului Naţional Liberal şi la evenimentul de la Biserica Evanghelică din Sibiu, unde declaraţi faptul că nu au fost respectate normele în vigoare cu privire la combaterea şi prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, vă comunicăm următoarele:
Organele de poliţie din cadrul acestei subunităţi nu au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 cu privire la încălcarea de către preşedintele României a Legii nr. 55/2020, constând în aceea că nu a purtat mască de protecţie pe parcursul evenimentului la care faceţi referire, respectiv Congresul PNL.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, organele de poliţie care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenţiei atunci când aceştia constată prin propriile simţuri săvârşirea unei fapte de natură contravenţională”, este răspunsul primit de Cristian Dan la sesizarea trimisă Ministerului Afacerilor Interne şi care a fost direcţionată Secţiei 2 Poliţie.