Adina Vălean: Șoferii tineri vor conduce cel puțin 2 ani ca perioadă de probă
Comisarul pentru Transporturi Adina Vălean susține că prevederile propuse de Comisia Europeană privind permisele de conducere mobile ar putea intra în vigoare după trei ani de la adoptarea directivei.
Într-un interviu acordat pentru 24chasa.bg, Adina Vălean a vorbit despre posibilitatea ca tinerii să poată obțină permisul la vârsta de 17 ani, dar nu vor avea voie să conducă singuri până când vor împlini 18 ani. În acest fel, ei vor dobândi o experiență valoroasă de conducere sub supravegherea unui adult în primul lor an de şofat.
Adina Vălean a ocupat funcția de membră a Parlamentului European (PE) în perioada 2007 – 2019. Din 2019, aceasta a preluat funcția de comisar european pentru transporturi. În perioada 2014 – 2017, a fost vicepreședintele al PE.
Permise de conducere digitale la nivel național
Reporter: Doamna Vălean, ați anunțat recent intențiile Comisiei Europene de a crea permise de conducere digitale în cadrul UE. Când ne putem aștepta ca acestea să intre în vigoare și cât timp vor trebui să aloce statele membre pentru a le implementa?
Adina Vălean: Unele țări din UE au introdus deja permise de conducere digitale, dar acestea sunt valabile doar la nivel național. Odată cu revizuirea Directivei europene privind permisele de conducere, noi garantăm că documentele emise într-un stat membru UE vor fi recunoscute în întreaga Uniune. Discutarea propunerilor noastre cu Parlamentul European și cu Consiliul abia a început. Prin urmare, este prea devreme pentru a prognoza data de la care se vor aplica noile reguli. Dar pot să vă spun că prevederile propuse de noi privind permisele de conducere mobile vor intra probabil în vigoare după trei ani de la adoptarea directivei.
Reporter: Pentru ce perioadă de timp vor fi valabile noile documente digitale?
Adina Vălean: Permisele de conducere electronice vor avea aceeaşi valabilitate ca cele fizice. Pentru permisele de conducere categoria A și B, valabilitatea este de 15 ani, iar pentru categoriile C și D este de 5 ani.
Reporter: Dacă modificările vor fi acceptate, cine va fi responsabil pentru retragerea permisului de conducere dacă se constată că șoferul a comis încălcări ale regulamentului în străinătate?
Adina Vălean: Doar țara care a eliberat permisul de conducere electronic va avea dreptul de a-l retrage.
Reporter: Aveți informații despre numărul de șoferi care au avut contravenţii într-o altă țară din UE și apoi au scăpat fără a fi sancţionaţi?
Adina Vălean: În 2019, în UE au fost comise aproximativ 14,5 milioane de infracţiuni rutiere de către conducătorii de vehicule înmatricularte în străinătate.
Aproximativ 6,3 milioane dintre acestea, circa 40%, nu au fost sancţionate. Acesta este un procent relativ ridicat în comparație cu nivelul general de nesancţionare pentru astfel de infracțiuni în țările Uniunii.
Reporter: Ce a determinat CE să anunțe modificările privind actele digitale?
Adina Vălean: Câteva state au introdus deja sau intenționează să introducă permise de conducere digitale la nivel național. Cu toate acestea, regulile actuale privind permisele de conducere permit recunoașterea reciprocă numai a permiselor fizice.
Era clar că trebuie să revizuim directiva privind permisul de conducere pentru a garanta recunoașterea reciprocă în era digitală. Aceasta este o modalitate de a profita de digitalizarea în curs de desfășurare a administrației și transportului. Permisul de conducere digital ne va ajuta, de asemenea, să evităm noi obstacole în calea liberei circulații a persoanelor și a afacerilor în UE.
Apariţia unor noi categorii de utilizatori de trafic pe străzile noastre
Reporter: Care vor fi cerințele pentru tinerii șoferi care vor putea şofa de la vârsta de 17 ani? Nu vă îngrijorează faptul că tinerii sunt încă tentaţi să şofeze cu viteză excesivă sau să se urce în mașină după ce au consumat alcool sau substanțe ilegale?
Adina Vălean: Accidentele rutiere au loc mai des în rândul tinerilor participanţi la trafic, decât în rândul celor mai în vârstă. Deși ei reprezintă doar 8% din numărul total al șoferilor, în două din cinci coliziuni mortale este implicat un șofer sau un motociclist cu vârsta de sub 30 de ani. Acesta este un motiv real de îngrijorare. Acest tipar este influențat de factori comportamentali, dar și de lipsa lor de experiență.
Prin urmare, am analizat diferite măsuri politice pentru a îmbunătăți gradul de conștientizare a riscurilor și pentru a reduce numărul de decese rutiere și răniri grave în rândul tinerilor. Noua directivă va introduce o perioadă de probă de cel puțin 2 ani de la luarea examenului și, în același timp, va fi o regulă pentru toleranță zero pentru şofat în stare de ebrietate.
Tinerii vor putea susține examenul pentru obţinerea permisului la vârsta de 17 ani, dar nu vor avea voie să conducă singuri până când vor împlini 18 ani. În acest fel, ei vor dobândi o experiență valoroasă de conducere sub supravegherea unui adult în primul lor an de şofat. De asemenea, vom adapta instruirea și examenele pentru a pregăti mai bine șoferii pentru numărul tot mai mare de utilizatori vulnerabili în trafic.
Reporter: Propuneți adaptarea pregătirii și teste pentru șoferi, pentru a-i pregăti mai bine pentru prezența utilizatorilor vulnerabili în trafic. Puteți oferi mai multe informații despre aceste viitoare modificări?
Adina Vălean: Popularitatea tot mai mare a dispozitivelor de micro-mobilitate, cum ar fi scuterele electrice, a condus la apariţia unor noi categorii de utilizatori de trafic pe străzile noastre, iar acest lucru trebuie reflectat mai bine în formarea șoferilor – aceștia trebuie să înțeleagă cu cine împart traficul și ce presupune o partajare sigură.
Formarea va fi, de asemenea, adaptată, astfel încât șoferii să învețe cum să-și reducă emisiile (emisii cu efect de seră, poluarea aerului și poluarea fonică), de exemplu prin schimbarea vitezei sau schimbarea vitezelor mai devreme și să fie pregătiți să conducă vehicule cu emisii zero.
Aplicarea anumitor sancțiuni de privare a dreptului de a şofa în întreaga UE
Reporter: În Bulgaria se întâmplă adesea accidente grave. Aveți date despre accidentele rutiere din Bulgaria și unde ne situăm la acest indicator în UE?
Adina Vălean: În ciuda progreselor recente, prea mulți oameni mor încă pe şoselele din Bulgaria. Bulgaria se află pe locul doi în ceea ce privește decesele rutiere în UE: în 2022, au fost 78 de decese la 1 milion de locuitori. Indicatorul mediu în UE este de 46. Aș dori să-mi exprim sprijinul pentru autoritățile bulgare și voi saluta întotdeauna eforturile suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere.
Reporter: Care este cea mai mare problemă care provoacă accidente în UE – alcoolul, drumurile proaste, poate şi estimările greșite ale persoanelor aflate la volan?
Adina Vălean: Viteza, alcoolul și neatenţia se numără printre principalele cauze comportamentale ale accidentelor. Dar infrastructura mai sigură, vehiculele mai sigure, acordarea primului ajutor după accident, managementul vitezei, aplicarea legii și educația – toate acestea joacă un rol în salvarea de vieți omeneşti.
Țările cu cele mai sigure drumuri au implementat un „sistem sigur” – o abordare cuprinzătoare care cuprinde toate aceste aspecte și în care responsabilitatea este împărțită între toți actorii din domeniul siguranței rutiere.
Reporter: Credeți că amenzile și sancţiunile pentru șoferii beți ar trebui fi mai severe?
Adina Vălean: Amenzile și contravenţiile sunt stabilite la nivel național. Cu siguranţă că şofatul în stare de ebrietate este o infracțiune gravă. La fel ca viteza, este o cauză principală a accidentelor și, de asemenea, crește gravitatea unei coliziuni. Prin urmare, este important să lucrăm atât la prevenirea, cât și la depășirea falsului sentiment de nesancţionare.
Noua perioadă de probă propusă pentru noii șoferi, împreună cu măsurile de conștientizare la nivel european și național, vor contribui la reducerea comportamentelor periculoase. De asemenea, propunem să se permită aplicarea anumitor sancțiuni de privare a dreptului de a şofa în întreaga UE.
În cazurile în care un stat membru decide să priveze de dreptul de a şofa un conducător auto din cauza unei infracțiuni săvârșite pe teritoriul său, această decizie să aibă efect în întreaga UE. Propunerea noastră are în vedere infracțiuni rutiere serioase – excesul de viteză, conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor și cauzarea decesului sau vătămării corporale grave ca urmare a oricărei infracțiuni.
Reporter: Ce alte schimbări pregătiți în actul normativ?
Adina Vălean: În cursul acestui an, vom adopta propuneri de actualizare și modificare a normelor UE în vigoare privind starea tehnică a drumurilor. Regulile sunt stabilite prin directive – privind inspecții periodice și teste pe marginea drumului ale vehiculelor, precum și asupra documentelor de înmatriculare – adoptate în 2014.
Necesitatea revizuirii acestor directive a fost acceptată cu o majoritate covârșitoare: trebuie să acordăm atenție dezvoltării standardelor de siguranță și să ținem pasul cu evoluțiile tehnologice, precum și să permitem schimbul eficient de date relevante despre vehicule, inclusiv despre citirea odometrului, în întreaga Uniune Europeană.