Administratorii pensiilor private Pilonul II au plătit peste două miliarde de lei participanților
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii – Pilonul II – au plătit peste două miliarde de lei participanților la sistem, în perioada 2008 – 2023, potrivit statisticilor publicate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Sumele acumulate din cotizațiile virate lunar de angajatori – companii de stat sau private – au fost plătite unui număr de 153.000 de persoane, participanți la Pilonul II sau moștenitorilor acestora, la încheierea contractului.
Aproximativ jumătate din această sumă – 46% a fost plătită în 2023 și a totalizat 932 milioane de lei.
Datele APAPR arată, de asemenea, că, începând cu 2023, la Pilonul III – pensii facultative private participă circa 83.000 de români, care au început să economisească pentru vârsta retragerii la pensie.
Numărul de clienți nou-atrași în sistem într-un singur an, începând cu 2008, reflectă nivelul ridicat de încredere a populației în pensiile private, consideră reprezentanții asociației.
Totalul de participanți la Pilonul III era, la sfârșitul anului 2023, de 710.000 persoane, în numele cărora cele 10 fonduri de pensii facultative administrau active nete de 4,74 de miliarde de lei (953 milioane euro), în creștere cu 31%, față de 2022, ceea ce reprezintă un maxim istoric pentru sistem.
Pensia administrată privat (obligatorie, Pilonul II) nu costă suplimentar angajatul. Participarea la pensiile administrate privat (Pilon II) nu îl costă nimic în plus pe salariat faţă de obligaţiile acestuia către bugetul de asigurări sociale de stat (bugetul de asigurări sociale).
O parte din pensia publică trece în administrarea privată a unor profesioniști. Din cota CAS (contribuții de asigurări sociale) de 25% din veniturile salariale brute plătită de fiecare angajat spre Pilonul I (pensia publică) este direcționat un procent de 21,25%, iar spre Pilonul II (pensia administrată privat) – 3,75%.
Această cotă CAS plătită de fiecare salariat nu mai merge către stat (respectiv bugetul asigurărilor sociale), ci către fondul de pensii private unde persoana eligibilă are calitatea de participant.
La pensiile administrate privat (Pilon II), angajatorul va plăti la stat, ca şi până acum, banii datorați pentru contribuţiile sociale ale angajaţilor. Apoi virarea contribuţiilor către fondurile private alese de angajaţi se va face de către CNPP (Casa Națională de Pensii Publice) în funcţie de opţiunea individuală a fiecărui salariat cu privire la fondul de pensii administrat privat.
Spre deosebire de „pensiile private obligatorii” (Pilonul II), legislaţia Pilonului III nu interzice participarea la pensiile facultative în funcţie de vârstă, oricine putând contribui în sistem cu până la 15% din veniturile brute realizare lunar. Pentru a putea beneficia de o pensie facultativă, condiţiile legale impun ca fiecare participant să aibă cel puţin 90 de contribuţii lunare (nu neapărat consecutive) făcute la fond, o vârstă de cel puţin 60 de ani şi o sumă minimă acumulată.