Admitere liceu 2021 – 2022: A fost stabilit calendarul oficial
Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial, repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat urmând să se facă în două etape, conform unui comunicat e presă a instituției.
Potrivit ordinului, absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile sau au fost declaraţi repetenţi ori doresc să se transfere de la învăţământul profesional la cel liceal sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2021.
Serie specială
Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2021 – 2022 şi care au participat la concursul de admitere în anii precedenţi, dar nu au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, pot participa la admiterea în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2022.
Instuire pentru părinți în online
Şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, dar şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere pot fi realizate în unitatea de învăţământ şi prin mijloace electronice de comunicare (telefon, email, videoconferinţă online).
Calendarul în două etape
Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face în două etape. În etapele procesului de admitere, care presupun comunicarea de rezultate, datele personale ale candidaţilor – nume, iniţiala tatălui, prenume – vor fi publicate în formă anonimizată.
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere. Principalele repere ale admit