Adrian Câciu: Aderarea la OCDE va mări de patru ori investițiile străine

Publicat: 24 iun. 2024, 13:45, de Cristina Cohuț, în ECONOMIE , ? cititori
Adrian Câciu: Aderarea la OCDE va mări de patru ori investițiile străine
Adrian Caciu (foto) anunta urmatoarea descentralizare

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat duminică, la PrimaNews, că aderarea României la OCDE este un obiectiv esențial pentru 2026. El a subliniat că termenul pentru implementarea PNRR, fixat pentru august 2026, este ferm și nenegociabil, insistând asupra respectării acestuia fără a solicita derogări.

”Nu PNRR-ul este marele obiectiv al României. Noi vrem ca în 2026 să intrăm în OCDE. Dacă vom intra în OCDE, ritmul nostru de creștere și dezvoltare se va tripla. Vom intra în rândul țărilor dezvoltate, iar investițiile străine se vor mări de patru ori pe an, deoarece toți vor investi în România, fiind parte din acel grup. Ne-am propus 2026”, a declarat ministrul.

Adrian Câciu a subliniat că reformele necesare pentru aderarea la OCDE coincid cu cele incluse în PNRR, ceea ce evidențiază importanța implementării acestora în intervalul de timp prevăzut.

”De aceea spun că nu are rost să ne alintăm sau să creadă cineva că putem să negociem și să prelungim termenul. Haideți să le facem, pentru că este în beneficiul acestei țări”, a adăugat acesta.

Ministrul a îndemnat la unitate și acțiune, subliniind că România dispune de toate instrumentele necesare pentru a atinge aceste obiective.

”Avem majoritate, avem Guvern, deci haideți să ne apucăm de treabă”, a îndemnat Adrian Câciu.

În cele din urmă, ministrul a subliniat necesitatea stabilității și a colaborării pentru a preveni situații în care, până în 2030, România ar putea constata că nu dispune de autostrăzi sau că reformele în domeniul sănătății nu au fost realizate.