Adrian Câciu: Fonduri Europene record pentru digitalizarea sistemului medical
„Legat de bani, este pentru primată dată când România are atâţia bani la dispoziţie. Dacă vorbim de sistemul de sănătate, nu a avut niciodată la dispoziție din fonduri europene 5 miliarde de euro la dispoziție. Pentru zona de digitalizare avem alocate 600 de milioane de euro din PNRR către ministerul Sănătății care se duc, atât pe sistemul de medicină, cât şi pe digitalizare. Toate unitățile trebuie să aibă un sistem digital integrat.
Dacă cumulăm platformele de la Casa de Sănătate vedem că nici una nu se pupă cu cealaltă. Acolo va trebui să avem un sistem total nou, un sistem digital.
Sunt provocări care trebuie realizate până în 2026. Este foarte important că, pentru prima oară, toate lumea vrea să stea la masă şi să rezolve aceste probleme. Simt că toate părţile implicate vor să fie parte a acestui proiect”, a declarat Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate (AIEPS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București (UMFCD) vă prezintă Conferința Națională „Romanian Cyber Care Healt – siguranță și încredere pentru pacienți” are loc miercuri, 19 iunie 2024, la Palatul Patriarhiei, Sala Colloquium, Strada Patriarhiei, București, de la ora 10:00.
Evenimentul își propune să identifice alături de invitații săi, soluții care facilitează implementarea Directivei NIS2 în sistemul de Sănătate din România.