Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu: E nevoie să fie menţinută puterea de cumpărare a cetăţenilor
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, afirmă că puterea de cumpărare a cetăţenilor trebuie să fie menţinută, astfel încât echilibrul între cerere şi ofertă să fie în zona de confort. Trebuie avută în vedere și inflația, pentru că „lucrurile nu se calmează doar pentru faptul s-a schimbat Guvernul”.
În același timp, Câciu spune că trebuie direcționați bani către companiile care fac reconversie economică, de la economia de consum la cea de procesare, altfel nu vom nicio șansă să depășim situația actuală, când creșterea economică este bazată, în mare parte, pe consum.
„Avem nevoie de un boost de cerere pe pachetul social. Economia are cerere intermediară. Avem nevoie ca economia sau companiile care cumpără materii prime să aibă capital pentru a realiza cererea intermediară. Pe de altă parte, populaţia, care înseamnă consumul final, are nevoie de bani pentru menţinerea puterii de cumpărare cel puţin la nivelul din 2020, înainte să apară acest puseu inflaţionist. Nu în ultimul rând, avem raportul asupra inflaţiei de la BNR care ne spune clar că lucrurile nu se calmează doar pentru faptul s-a schimbat Guvernul. Efectele inflaţiei nu sunt întotdeauna ca la doctor, ai luat un medicament şi a trecut inflaţia. Vom avea nevoie ca puterea de cumpărare a cetăţenilor să fie menţinută, astfel încât echilibrul între cerere şi oferta agregată să fie în zona de confort. Haideţi să ducem banii în companii care trec, de exemplu, la economia de producţie şi procesare. Avem acest program. Ne plângem de 20 de ani că avem economie de consum. Eu cred că este cazul să direcţionăm bani către aceste companii care fac reconversie economică, de la economia de consum la economia de procesare. Sper ca anul viitor să nu mă criticaţi”, a declarat, vineri, după şedinţa de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Guvernul a adoptat, vineri, a doua rectificarea bugetară din acest an, menţinându-se ţinta de deficit de 7,13% din PIB.