Adrian Năstase demolează AUR după acuzațiile de viol: Modul în care se manifestă membrii săi aminteşte de mişcarea legionară
Adrian Năstase lansează o serie de critici la adresa AUR, o formaţiune despre care spune că, prin promovarea violenţei în spaţiul public, „ne aduce aminte, inevitabil, de mișcarea legionară”.
Adrian Năstase afirmă că formaţiunea condusă de George Simion își bazează acțiunile politice pe violență și pe contestarea unor instituții majore ale statului. Fostul premier aduce în discuţie şi recentul caz de viol asupra unei simpatizante minore, care a avut loc în tabăra de vară organizată de AUR. Năstase este de părere că agresiunea asupra minorei este consecinţa „direcției de acțiune transmise membrilor AUR”.
”În momentul de față, formula cea mai puternică de organizare anti-sistem o reprezintă AUR, un amalgam de diferite tipuri de frustrări politice, sindicale, personale și care capitalizează nemulțumirile acumulate, în străinătate sau în țară, ale unor categorii largi de populație.
Această stare de spirit și direcția de acțiune transmisă membrilor săi au făcut posibil ca la o reuniune a „mișcării” să aibă loc un viol asupra unei simpatizante minore, iar pe de altă parte, să aibă loc, recent, încercări de a intra, prin efracție sau violență, în sediile unor instituții de stat, cu grupuri de presiune. Ele reprezintă o modalitate de a promova violența în spațiul public, manifestări ce ne aduc aminte, inevitabil, de mișcarea legionară.
Care ar trebui să fie reacția statului și a clasei politice din România față de aceste evoluții? Voi încerca să răspund cu un alt prilej”, anunță fostul premier pe blogul său, într-o analiză ce poartă titlul „Violul și violarea spațiilor publice”.