Adrian Năstase, ironic: „Țări care și-au împușcat toți urșii ne dau sfaturi”. Care e de fapt cel mai mare urs românesc

Pasionat de vânătoare, fostul premier Adrian Năstase susține că ursul Arthur nu este nici pe departe cel mai mare urs din România și i se pare nedrept ca ministrul mediului, Tanczos Barna, să fie „pus la zid și lăsat singur în această chestiune”. În plus, social – democratul atrage atenția că riscăm presiuni legislative cu efecte în lanț.

„Isteria cu împușcarea ursului Arthur (nu putea să-l cheme Ion sau Nicu) a cuprins România și Europa și acoperă scandalul vaccinărilor. Brigitte Bardot sau ong-uri din țări care nu mai au urși, pentru că i-au împușcat pe toți, ne dau sfaturi despre cum să gestionăm populația de urși din România”, susține Năstase.

Fostul premier rememorează o întâlnire cu președintele Franței, Jaques Chirac, din 2003, când a fost întrebat de ce în România se împușcă urși.

„I-am răspuns că apreciem sfaturile de la prieteni dar se pare că noi știm să gestionăm populația de urși, având peste 6.000 de urși (acum probabil s-a ajuns la aproximativ 10.000), spre deosebire de Franța, unde ultimii doi urși tocmai fuseseră împușcați, din greșeală. I-am propus să relocăm un număr de urși în Franța. Mi-a spus că fermierii francezi ar fi nefericiți”, susține Năstase.

Presiuni legislative cu efecte în lanț

În opinia sa, problema este că, „prin isteria declanșată de unele ong-uri ecologiste (mai ales din străinătate)”, vor apărea presiuni legislative interne ce vor determina efecte în lanț. Fostul premier amintește că vânătoarea are ca rezultat, atunci când este rațională, păstrarea unui echilibru între populația de urși și arealul în care aceștia trăiesc.

Năstase susține că acest areal însuma 2,8 milioane de hectare la nivelul anilor ’60. Pe această suprafață erau estimați 4.050 de urși în 1968. În prezent, numărul lor este peste dublu în suprafețe despădurite masiv.

„De ce ne mirăm că, în aceste condiții, ei coboară spre zona de dealuri? Sunt unele zone unde pagubele pe care le produc sunt serioase”, amintește Năstase. În 1986, în Harghita erau 1.155 de urși. Pagubele au însemnat 1.200 ha pădure cojită, 798 bovine, 75 de cabaline ucise, 602 ovine, 39 porcine.

Tragic este că în ultimii ani au fost atacați de urși și au murit între 15 și 20 de cetățeni români, anual. De-a lungul deceniilor, numărul urșilor „extrași” a fost între 100-200.

În plus, vânătoarea cu străini s-a făcut (inclusiv pe vremea lui Ceaușescu) pentru că românii, în rare cazuri, vor plăti 5.000, 10.000, 20.000 de euro pentru a vâna un urs sau un cerb.

„De ce au nevoie ocoalele de vânătoare sau asociațiile de vânătoare de acești bani? Simplu, pentru a achiziționa hrana pentru animale și pentru a o duce pe munte. Vor merge oare ongiștii să ducă hrana în pădure? Vor da Bruxelles-ul, Viena sau prințul Charles banii pentru cumpărarea hranei pentru ca urșii să nu coboare de pe munte? Nu prea cred. Va acorda guvernul Cîțu subvenții pentru hrana urșilor și va plăti pentru pagube? Nu cred. Cred, de aceea, că tot noi trebuie să ne rezolvăm aceste probleme. Într-un mod înțelept”, susține Năstase.

Arthur – cel mai mare trofeu din Europa, e o exagerare

În condițiile în care blana ursului Arthur are 595 de puncte, fostul premier amintește că recordul în România a fost cel din 1983, un urs de 687,79 puncte.

„Și mai sunt vreo 10-12 trofee peste 600 de puncte. Mi-a plăcut gluma cu „cel mai mare urs din Europa. Dacă vreți să vedeți trofee importante de vânătoare de la noi, puteți vizita, pe Valea Prahovei, Muzeul cinegetic de la Posada, pe care l-am modernizat în 2004”, spune ironic Năstase.

În final, fostul premier îi ia apărarea ministrului mediului.

„Mi s-a părut nedrept ca ministrul mediului, Tanczos Barna, să fie pus la zid și lăsat singur în această chestiune. Oricum, mi se pare hilar ca în secolul 21, cetățenii români din anumite zone să-și înconjoare casele și culturile cu sârmă ghimpată sau sârme electrice pentru a se proteja de numărul prea mare de urși care îi vizitează. Apropos, cine plătește aceste instalații? Statul român, statul austriac, ong-urile?”, se întreabă retoric Năstase.