Adrian Streinu Cercel: La rata de transmitere pe care o cunoaştem, ne aşteptăm ca numărul pacienţilor infectaţi să crească

Publicat: 24 oct. 2021, 15:15, de Raluca I. Heroiu, în Sănătate , ? cititori
Adrian Streinu Cercel: La rata de transmitere pe care o cunoaştem, ne aşteptăm ca numărul pacienţilor infectaţi să crească
Adrian Streinu Cercel

Medicul Adrian Streinu Cercel a declarat, duminică, că medicii se aşteaptă la o creștere a numărului de infectări cu SARS CoV-2.

Medicul a mai spus că rezultatele restricţiilor care vor intra în vigoare de luni se vor vedea abia după şase săptămâni.

„Din păcate, la rata de transmitere pe care o cunoaştem, în momentul de faţă, noi ne aşteptăm ca numărul pacienţilor infectaţi să crească. Ceea ce evident, reiese dintr-un calcul simplu. Dacă pentru tulpina iniţială, cea din Wuhan, aveam o rată de transmitere de 1 la 3, în momentul de faţă este 1 spre 10. Ca atare, la nivelul fiecărei persoane care este pozitivă, trebuie să mai calculăm 8-10 în spate care sunt asimptomatici şi de care nu se ştie. Asta este regula simplă. Evident că a trebuit să fie luate nişte măsuri ca să se încerce limitarea transmiterii acestui virus, că ăsta este rolul măsurilor, dar mai mult decât atât, aş mai zice că trebuie să mai facem un lucru şi anume să începem să testăm la fiecare scară de bloc, în aşa fel încât să mai dăm oamenilor o şansă să fie diagnosticaţi din prima pentru că cu cât acest diagnostic este mai precoce, cu atât şansa de supravieţuire creşte considerabil”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel într-o conferinţă de presă în cadrul Maratonului vaccinării de la Bucureşti.

Întrebat ce înseamnă ”la fiecare scară de bloc”, medicul a explicat că epidemiologii ar trebui să iasă în stradă pentru a testa fiecare om şi a preveni astfel transmiterea virusului.

”Lumea din domeniul epidemiologiei trebuie să coboare în stradă pentru a preveni transmiterea virusului. Din om în om. Asta este. Vrem să scăpăm mai uşor şi fără victime? Asta va trebui să facem. Nu? Atunci ne vom limita la  ceea ce avem şi să nu ne mirăm”, a declarat Streinu Cercel.

Medicul a mai declarat că rezultatele restricţiilor ce vor intra de luni în vigoare se vor vedea peste şase săptămâni, acum România fiind ”spre un platou”.

„Rezultatele unor astfel de restricţii se văd în medie după şase săptămâni. Şi este uşor de calculat pentru că luaţi în calcul o incubaţie de circa 14 zile, la care se mai pune încă  o săptămână, deci 21 de zile, interval în care te uiţi să vezi care este dinamica infectărilor. Şi atunci asta se multiplică cu un coeficient şi undeva la şase săptămâni de zile ar trebui  să fim pe o pantă net descendentă. Deocamdată suntem spre un platou”, a declarat Adrian Streinu Cercel.