Adrian Tănase (BVB): TTS a demonstrat rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare
Transport Trade Services a demonstrat în cei 25 de ani de existenţă rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare, a declarat, marţi, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de BVB.
„Transport Trade Services a demonstrat în cei 25 de ani de existenţă rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare. Ne bucurăm că cel mai mare transportator de pe Dunăre a ales în 2021 să intre în comunitatea companiilor listate la Bursă şi că putem fi alături de ei pentru perioada ce urmează acestor primi 25 de ani. În câteva luni de la listare, acţiunile TTS au înregistrat volume şi valori de tranzacţionare însemnate, cu impact pozitiv asupra lichidităţii pieţei. Mai mult, anul trecut acţiunile TTS au fost incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, intrând astfel şi în vizorul investitorilor instituţionali. Le urez mult succes în continuare, atât pe Dunăre, cât şi la bursă„, a declarat Adrian Tănase.
Potrivit unui comunicat al BVB, Transport Trade Services, principalul furnizor de servicii integrate de pe Dunăre, a împlinit 25 de ani de la înfiinţare. În 23 ianuarie 1997, compania şi-a început activitatea sub forma unei case de expediţii. În cei 25 de ani de activitate, Transport Trade Services s-a dezvoltat organic, prin achiziţii de companii de transport fluvial, companii de operare portuară şi terminale portuare situate pe Dunăre şi în Portul Constanţa, dar şi în Ungaria şi Austria. TTS este listată la Bursa de Valori Bucureşti din iunie 2021 şi are în prezent o capitalizare de 648 milioane de lei (131 milioane euro).
„Ne bucurăm să sărbătorim 25 de ani de când suntem activi în economia românească şi contribuim la dezvoltarea unei industrii importante precum cea a transportului pe Dunăre. În această perioadă am crescut sustenabil şi vorbim astăzi de o companie integrată, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu priorităţi strategice regionale şi planuri de creştere. Suntem campioni regionali în transportul fluvial şi infrastructura portuară din bazinul Dunării şi prin strategia asumată vom continua să fim un partener cheie pentru sectoarele agricol, siderurgic şi chimic. Totodată ne propunem să integrăm cele mai bune practici de sustenabilitate şi guvernanţă corporativă şi suntem mândri de realizările din piaţa de capital şi încrederea acordată de către investitori„, a declarat Petru Ştefănuţ, director general Transport Trade Services.
Activitatea Transport Trade Services este organizată în trei segmente principale: expediţie de mărfuri, transport fluvial şi operare portuară. Expediţia de mărfuri reprezintă segmentul coordonator al afacerii, fiind exercitat inclusiv de către filialele Plimsoll Kft (Ungaria) şi TTS (Transport Trade Services) GMBH Viena. Principalele mărfuri transportate şi operate în porturi de TTS sunt produse minerale (materii prime pentru industria siderurgică şi laminate), produse agricole (cereale, oleaginoase şi furaje) şi produse chimice (rocă fosfatică şi produse finite ale industriei îngrăşămintelor chimice).
Transport Trade Services, prin filialele CNFR Navrom Galaţi şi Fluvius din Ungaria, deţine cea mai mare flotă de barje de pe Dunăre şi efectuează transporturi subordonat expediţiei de marfă. Subsidiara Navrom Bac asigură servicii de ferry peste Dunăre, în Galaţi şi între România şi Ucraina (Isaccea-Orlivka). Cel de-al treilea segment al afacerii, operaţiunile portuare, se desfăşoară în terminale din portul Constanţa şi din porturi dunărene. TTS deţine cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 481 unităţi fluviale cu o capacitate de aproape 800.000 tone, 8 macarale plutitoare, precum şi propriile terminale portuare în Constanţa şi în 7 porturi fluviale dunărene (Galaţi, Brăila, Olteniţa, Giurgiu, Bechet şi Turnu Severin în România şi Fajsz în Ungaria).
TTS este listată la Bursa de Valori Bucureşti din 14 iunie 2021, după derularea unei oferte publice iniţiale secundare prin care acţionarii societăţii au vândut 50% din acţiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). În şapte luni de la listare, investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti au tranzacţionat aproape 7 milioane de acţiuni TTS. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate în această perioadă cu acţiunile TTS a fost de 147 milioane de lei.
Acţiunile companiei sunt incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BETPlus, BETBK. Acţiunile companiei fac parte de asemenea, din 20 decembrie 2021, din indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, FTSE Global Micro Cap. Transport Trade Services este a doua companie românească prezentă în indicii FTSE Global Micro Cap, alături de Bittnet. Includerea acţiunilor TTS a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunţată pe 19 noiembrie.