17:16, 16.10.2024 • ECONOMIE
Adrian Vasilescu: „N-a mai fost niciodată atât de mare”!
Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, s-a declarat uimit de evoluția prețului pâinii care a crescut cu 26%. Acesta a precizat că niciodată nu a mai fost creștere atât de mare: „N-a mai fost niciodată atât de mare”!
„Practic, avem la pâine o creştere mare. 26 % creştere la pâine. N-a mai fost niciodată atât de mare şi vine şi cu o influenţă a lunii septembrie, o influenţă de peste 2%. 2% este media optimă pe un an şi iată că pâinea o atinge într-o singură lună”, a afirmat Adrian Vasilescu.
Potrivit acestuia, inflaţia actuală se alimentează din propriul trecut, iar în perioada următoare ar trebui să ne aşteptăm la dezinflaţie: „În linii mari, inflaţia actuală se alimentează din propriul trecut. Pentru că la produsele cele mai inflaţioniste, începând cu combustibilul, cu ţigările, energia electrică, gazele şi energia termică, practic, datele mari care încarcă creşterea preţurilor, vin din urmă. Combustibilul, de pildă, în luna septembrie s-a ieftinit cu 0,40, gazele au rămas la 0, energia electrică, termică la 0…comparând cu luna anterioară”, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu.
Adrian Vasilescu: „N-a mai fost niciodată atât de mare”!
El a mai menţionat că inflaţia în general este un fenomen care ne vine din trecut. „Numai alimentele s-au scumpit în septembrie şi e o noutate asta.
Dacă luăm toate cele 21 de luni de inflaţie, o să vedem că practic alimentele au fost întotdeauna sub mărfurile nealimentare, pentru că mărfurile nealimentare au în componenţă şi energia electrică, şi gazele, şi energia termică, au în componenţă combustibili şi astea au dat inflaţia în lunile din urmă. Iar dacă astăzi gazele vin cu 0 şi energia termică cu 0, iar combustibil cu minus, asta înseamnă că inflaţia se alimentează practic din propriul trecut, ceea ce înseamnă că forţa ei de creştere de aici încolo va fi mai mică”, a declarat Adrian Vasilescu.