AEP „bate în cuie” lista secțiilor de votare din străinătate; câte zile pot vota românii din diaspora

Publicat: 15 nov. 2024, 16:10, de Vera Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
AEP „bate în cuie” lista secțiilor de votare din străinătate; câte zile pot vota românii din diaspora

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a a anunţat, vineri, că a adoptat, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), o hotărâre privind modificarea listei sediilor secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru președintele României din anul 2024 și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.

„Menționăm că Hotărârea AEP nr. 38/2024 privind modificarea listei sediilor secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 36/2024, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, și poate fi consultată pe pagina web a Autorității, www.roaep.ro.”, a anunţat instituția.

AEP aminteşte că, urmare a propunerilor transmise de MAE, realizate pe baza informațiilor și a datelor primite de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, au fost înființate 950 de secții de votare în străinătate, cu 35 mai multe față de cele 915 organizate cu ocazia procesului electoral din 9 iunie 2024, în care au fost aleși reprezentanții României în Parlamentul European.

„Reamintim că, la alegerile prezidențiale, pot vota la secțiile organizate în străinătate toți cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de autoritățile române, aflat în perioada de valabilitate”, preciează AEP.

Potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la alegerile prezidențiale, votarea în străinătate se desfășoară pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin (22, 23 și 24 noiembrie 2024, respectiv 6, 7 și 8 decembrie 2024). Potrivit prevederilor Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, la alegerile parlamentare, votarea în străinătate se desfășoară pe durata a două zile (30 noiembrie și 1 decembrie 2024).

La alegerile parlamentare pot vota la secțiile de votare organizate în străinătate doar cetățenii cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate.

Potrivit legii, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare în vederea asigurării condiţiilor logistice pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare din străinătate.

Mai multe detalii despre exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024 se regăsesc pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro.