AEP respinge acuzațiile lui Clotilde Armand: Toni Greblă nu a fost implicat

Publicat: 20 iun. 2024, 16:42, de Cristina Cohuț, în ALEGERI , ? cititori
AEP respinge acuzațiile lui Clotilde Armand: Toni Greblă nu a fost implicat
AEP respinge acuzațiile lui Clotilde Armand: Toni Greblă nu a fost implicat

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis joi un răspuns la acuzațiile primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, referitoare la campania media derulată de instituție. AEP a precizat că proiectul a fost inițiat în anul 2022, sub îndrumarea conducerii de atunci, iar actualul președinte al Autorității, Toni Greblă, nu a fost implicat în lansarea și începerea implementării activităților proiectului conform cererii de finanțare.

”Având în vedere informaţiile eronate care circulă în spaţiul public cu privire la campania media derulată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în această perioadă, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice, AEP face următoarele precizări:

Proiectul „DIGI-EMB – Digitalizare pentru creşterea nivelului transparenţei, eticii şi integrităţii activităţilor de management electoral şi finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale” a fost demarat de Autoritatea Electorală Permanentă în anul 2022, sub îndrumarea conducerii AEP de la momentul respectiv, actualul preşedinte al Autorităţii, Toni Greblă, nefiind implicat în lansarea şi începerea implementării activităţilor proiectului potrivit cererii de finanţare. Implementarea acestui proiect este coordonată de o echipă de management din care preşedintele AEP nu a făcut şi nu face parte”, arată AEP într-un comunicat oficial.

AEP menționează că ”proiectul a fost iniţiat în vederea îndeplinirii obiectivelor din cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie, astfel că, în anul 2022, AEP a făcut demersuri pentru obţinerea unei finanţări din fonduri europene”.

”În luna noiembrie 2022, Autoritatea Electorală Permanentă a semnat fişa proiectului şi a depus-o la Autoritatea de Management în vederea evaluării. Ca urmare a evaluării, în decembrie 2022, AEP a fost desemnată beneficiar, motiv pentru care, în ianuarie 2023, a fost semnat contractul de finanţare şi a început implementarea proiectului”, scrie în comunicat.

Referitor la campania media din cadrul proiectului, Autoritatea subliniază că aceasta a avut o importanță majoră în evaluarea și obținerea unui punctaj favorabil pentru finanțarea din fonduri externe nerambursabile. Campania media a fost considerată un indicator de rezultat esențial, adaugă Autoritatea.

”După semnarea contractului de finanţare, a fost demarată scrierea caietelor de sarcini necesare desfăşurării activităţilor proiectului, inclusiv pentru campania media aferentă proiectului, motiv pentru care, la data la care actualul preşedinte a fost numit în funcţie, documentele de achiziţie erau finalizate, iar procedurile se aflau în derulare.

Având în vedere că achiziţia serviciilor necesare derulării campaniei media s-a încadrat la procedura de licitaţie publică, facem precizarea că acest contract, încheiat de către Autoritatea Electorală Permanentă cu prestatorul Complete Media Group, s-a semnat după aproximativ 12 luni (moment ce coincide în mod întâmplător cu anul electoral), motivat de faptul că operatorii economici participanţi la licitaţie şi-au exercitat dreptul de contestare la toate forurile legale, inclusiv în instanţă, fapt pentru care, în această perioadă, AEP nu a putut întreprinde nicio activitate (încheierea contractului pentru derularea campaniei media), aşteptând decizia definitivă a forurilor superioare de judecată.

Din cauza termenelor din instanţă, s-a ajuns la încheierea contractului în anul 2024, contract care presupune mai multe activităţi, inclusiv difuzarea, timp de cinci luni, a două spoturi TV şi a patru spoturi radio”, a explicat AEP.

Instituția precizează că selecția stațiilor TV a fost făcută pe baza unor criterii strict obiective, conform cerințelor specificate în caietul de sarcini.

Acesta prevede că, în ceea ce privește spoturile video, „toate difuzările se fac la primele 3 staţii TV naţionale de ştiri, clasate în funcţie de cota de audienţă, respectiv la staţiile TV care au avut cea mai mare audienţă înregistrată în luna anterioară publicării anunţului de participare în SEAP, conform raportului de audienţă ARMA”.

”Alegerea posturilor de radio a fost stabilită după criterii pur obiective, în acord cu cerinţele caietului de sarcini, care, în ceea ce priveşte spoturile audio, prevede că „toate difuzările se vor face la primele 2 posturi radio de ştiri, cu acoperire naţională, în funcţie de cota de audienţă înregistrată în ultimul interval calendaristic afişat, anterior publicării anunţului de participare în SEAP (Market Share %, Studiu de Audienţă Radio la nivel naţional, conform raportului lunar al Asociaţiei pentru Radio Audienţă/ARA)”.

Astfel, actualul preşedinte al AEP nu a avut nicio implicare în stabilirea staţiilor TV şi radio la care este difuzată campania, acestea fiind propuse şi acceptate în cadrul procesului de evaluare a ofertei tehnice şi financiare a operatorilor economici participanţi la procedura de licitaţie publică”, mai spune AEP.

Reacția AEP vine ca replică la afirmațiile făcute joi de Clotilde Armand, care a acuzat că Toni Greblă, numit de PSD la conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP), a cheltuit 2 milioane de lei pe o presupusă campanie de informare despre organizarea alegerilor, fonduri care ar fi fost direcționate către posturile TV ce l-au protejat mediatic în contextul numeroaselor fraude electorale raportate.