Aeroportul Otopeni a revenit abia la 40% din traficul de dinainte de COVID
Criza generată de pandemia de coronavirus a afectat extrem de dur domeniul turistic, respectiv al transporturilor, iar cifrele înregistrate de cel mai mare aeroport din România demonstrează acest lucru.
Aeroportul „Henri Coandă” a revenit la doar 40% din traficul din 2019, deci de dinainte de anunțul OMS, care a stabilit oficial, pandemia de coronavirus. În ultima săptămână, în jur de 15.000-17.000 de pasageri au fost raportați zilnic, potrivit lui Cosmin Peșteșan, director general al Companiei Naționale Aeroporturi București.
„De săptămâna trecută, am început să procesăm în jur de 15.000 – 17.000 de pasageri pe zi, spre deosebire de februarie, când procesam 3.000. Avem deja o creştere mare de trafic pe intervalele de dimineaţă, în general, când pleacă cam toate cursele. În acest moment suntem cam la 40% din ce operam în 2019”, a declarat oficialul CAB.
Datele au fost înregistrate în condițiile în care au fost ridicate restricțiile de călătorie. Totuși, există restricții și protocoale pentru fiecare stat în parte, în privința accesului pentru majoritatea teritoriilor, cel puțin în ceea ce privește blocul UE. Pentru vară, perspectivele sunt pozitive, estimează Peșteșan.
„Din discuţiile pe care le avem cu companiile aeriene, reprezentanţii acestora estimează pentru această vară, în iulie şi august, că traficul va ajunge la 75% din ce era în 2019, dar nu au vândut încă bilete, este o aşteptare a cererii. Deci, estimările de trafic sunt în creştere”, a mai declarat Peşteşan., prezent la inaugurarea Parcului Zburătorilor, un spațiu verde în incita aeroportului, unde pasagerii pot aștepta în aer liber.