Aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare, protejate cu tehnologia AI
Aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare, vor fi protejate cu ajutorul tehnologiei video bazate pe inteligența artificială. Deja, a fost desemnată compania care se va ocupa de implementarea tehnologiei de ultimă generație.
Este vorba, mai exact, de Ipsotek, o companie lider mondial în soluții de analiză video bazată pe inteligență artificială. Reprezentanții companiei au anunțat recent câștigarea a trei contracte pentru implementarea tehnologiei de ultimă generație pe aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare.
Prin intermediul tehnologiei avansate vor putea fi detectate bagajele abandonate. De asemenea, intrarea neautorizată a vehiculelor în zone cu restricții nu va fi trecută cu vederea. Totodată, vor putea fi identificate vehiculele abandonate. La acestea se adaugă și alte soluții de analiză video adaptate la nevoile fiecărui aeroport, utilizând un motor de reguli bazat pe scenarii, patentat de Ipsotek.
Implementarea soluțiilor de analiză video bazată pe inteligență artificială sunt menite să revoluționeze procesele de securitate și operaționale.
„Aceste noi proiecte reprezintă etape importante în ceea ce privește securitatea și excelența operațională pe aeroporturile din România. Acest parteneriat a avut un rol esențial în extinderea prezenței noastre pe piața românească.
Experiența vastă și capacitățile de integrare ale companiei, împreună cu software-ul de ultimă generație de analiză video al Ipsotek, au permis introducerea fără probleme a soluțiilor avansate de securitate în regiune. Implementarea planificată a soluțiilor de analiză video AI de la Ipsotek pe aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare va revoluționa procesele operaționale și de securitate”, a declarat managerul de cont pe Europa și Marea Britanie al Ipsotek, Stephen Papaloizou pentru Alba 24.