Afaceri la supratonaj: Șeful CJ Tulcea – Horia Teodorescu și ISCTR ”girează” MAFIA transporturilor pe drumurile județene și nationale
După ce Ziarul Puterea a adus în atenția publicului cazul camioanelor supraîncărcate care tranzitează județul Tulcea, au ieșit la iveală noi informații de interes public privind practicile ilegale din industria transporturilor. Camioanele transportă încărcături de până la 60 de tone, cu prelatele benelor sprijinite direct pe balastru, o metodă periculoasă și neconformă, conform surselor noastre.
Surse din industrie susțin că, la cântarele din carierele de piatră sau balastiere, se emit două avize de însoțire a mărfii. În caz de control, șoferii prezintă avizul cu greutatea mai mică, o practică ce pare a fi impusă zilnic de către patroni. Acești șoferi sunt forțați să accepte condițiile pentru a-și păstra salariile, care pot ajunge între 6.000 și 9.000 de lei net lunar, deși contractele lor de muncă sunt încheiate pentru salariul minim pe economie.
Mai mult, se susține că unii șoferi folosesc magnete pentru a bloca înregistrarea datelor pe tahograf, astfel încât să poată efectua mai multe curse zilnic, adesea conducând între 12 și 14 ore, mult peste limita legală de 9 ore. În ciuda acestor abuzuri, controalele efectuate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) sunt rare și ineficiente. Conform relatărilor, camioanele de 60 de tone trec neobservate pe lângă inspectorii ISCTR, fără să fie verificate.
Problema depășirii greutății maxime admise afectează grav infrastructura locală. Un exemplu notoriu este podul de la Brăila, care a fost deteriorat în mod repetat de camioanele cu tonaj mare și a necesitat asfaltări succesive, de patru ori până acum. Dacă nu se va instala un cântar la intrarea pe pod și nu se vor aplica amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare camion care depășește limita de 39 de tone, podul va continua să fie deteriorat în fiecare an sau poate chiar mai rău, se va prăbuși!
O altă sursă a declarat pentru Ziarul Puterea că șeful CJ – Horia Teodorescu, cel care ar trebui să se îngrijească de drumurile județene și să trimită în teren angajații CJ pentru a constata ilegalitatea, pare că este înțelegător cu aceste practici corupte pentru că el însuși deține o companie de construcții ce beneficiază de banii publici ale comunelor din subordinea sa. Se pare că firmele care stau la masa negocierilor cu Horia Teodorescu, nu doar că beneficiază de clemența CJ Tulcea, ci mai mult, beneficiază de ”girul” instituțiilor acreditate să verifice aceste practici corupte, și aici mă refer la IPJ Tulcea și ISCTR Tulcea.
Aceste practici nu doar că periclitează siguranța rutieră, dar sugerează și o problemă de corupție la nivel înalt, întrucât majoritatea firmelor de transport sunt deținute de patroni cu legături politice puternice. Dacă situația nu va fi abordată serios de autorități, infrastructura și siguranța publică vor continua să fie grav afectate.