AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/potato-companion-plants-19-scaled-1.jpg)
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi, prin intervenția DR-16, a transmis, astăzi, instituția.
Potrivit AFIR, pentru aceste investiții, finanțarea este acordată din bugetul de stat și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), implementat în România prin Planul Strategic 2023 – 2027.
”Valoarea sprijinului acordat în cadrul acestei noi linii de finanțare este de până la două milioane euro/proiect. Pentru proiectele care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole pentru alte culturi decât cea a cartofului, finanțarea este de maximum 300.000 euro/proiect”, se precizează în comunicat.
Totodată, se acordă cel mult 700.000 de euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi, achiziționate de către fermele individuale, dar și în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65%, raportat la costurile eligibile pentru fiecare proiect, subliniază AFIR.
”Beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin DR-16 sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice) și formele asociative ale acestora: cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri, precum și grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care deservesc interesele membrilor”, notează instituția.
Astfel, prin intermediul intervenției DR-16, fermierii pot obține finanțare pentru o serie de investiții eligibile, cum ar fi: înființarea și dezvoltarea exploatațiilor de legume și cartofi, dar și a unităților de procesare la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente – doar ca o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar), precum și investiții în spații protejate și dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă) specifice legumiculturii și cartofilor, conform sursei citate.
De asemenea, sunt eligibile costurile ce vizează înființarea și dezvoltarea unităților de condiționare sau de depozitare, achiziția de echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile, precum și alte echipamente de diminuare a efectelor acestor fenomene, înființarea și modernizarea echipamentelor pentru irigații în fermă, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă – doar ca o componentă secundară a proiectului.
În același timp, proiectul poate să includă și achiziționarea de sisteme de supraveghere, monitorizare și control a culturilor, a spațiilor și a fluxurilor tehnologice din exploatație, sisteme de iluminat perimetral și al zonelor unde se desfășoară procesele tehnologice ale exploatației, stație meteo, cabină de pază.
Ghidul solicitantului aferent intervenției DR-16 este disponibil pe site-ul AFIR, la secțiunea Finanțare.