Afirmație șoc la dezbaterea FACIAS. Fost ministru de Justiție susține că se dau condamnări după legi neconstituționale
În cadrul dezbaterii organizate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții (CCACP) din Camera Deputaților, fostul ministru de Justiție, Tudorel Toader, a adus în discuție neregulile legate de un act normativ, în baza căruia s-au dat condamnări timp de 14 ani.
La dezbaterea care a fost organizată de FACIAS și CCACP din Camera Deputaților cu tema „Statul de drept înseamnă nicio condamnare fără probe”, care a avut loc în data de 19 octombrie, la Palatul Parlamentului, Tudorel Toader, fost ministru al Justiției a venit cu o declarație șocantă. „În perioada în care eram ministru, s-a dat o decizie de neconstituționalitate a unei legi, după ce 14 ani aceasta s-a aflat în vigoare. 14 ani de nedreptate pentru români. Cine știe câți români au suferit, judecați în baza unei legi neconstituționale”.
Mai mult, fostul ministru a atras atenția asistenței și asupra calității actului justiției, având în vedere numărul foarte mare de legi neconstituționale. „Din 1992 și până în prezent, Curtea Constituțională a declarat peste 900 de soluții legislative neconstituționale. Mult prea multe. Asta trebuie să ne pună pe gânduri ca stat de drept, aici este subiectul cel mai sensibil când vorbim despre calitatea legii”, a subliniat acesta.
Dezbaterea FACIAS a mai pus în lumină și necesitatea unei abordări mult mai riguroase și transparente în ceea ce privește procesul penal, modul în care sunt administrate probele și impactul deciziilor asupra vieții oamenilor și credibilității sistemului de justiție. Evenimentul, moderat de Victor Alistar, avocat și lector universitar, a reunit personalități marcante ale scenei juridice și politice din România. Printre invitați s-au numărat Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător la Curtea Constituțională, Steluța Cătăniciu, membru în Parlamentul României, avocatul Gheorghe Piperea.