AFM: Bugetul programului Rabla pentru Electrocasnice, epuizat în două ore și jumătate
Bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în aproximativ două ore şi jumătate de la lansare, potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Solicitanţii persoane fizice au generat 62.500 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, astfel: 25.695 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare; 24.096 vouchere pentru categoria maşini de spălat rufe; 12.709 vouchere pentru categoria maşini de spălat vase.
Voucherele generate în această etapă vor fi aprobate în şedinţa Comitetului de Avizare de marţi, 28 iunie 2022, şi publicate pe site-ul AFM.
Ulterior, solicitanţii se vor putea prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.
Persoanele fizice se puteau înscrie începând de vineri, ora 10:00, în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi frigiderele/congelatoarele.
Selecţia voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasă energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D şi 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E.
Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.