Rafila contestă necesitatea înființării Agenției de Investiții în Sănătate
Agenție de Investiții în Sănătate nu-și are sensul, în opinia deputatului social – democrat, în condițiile în care în România există deja o agenție specializată în investiții.
Medicul arată că se creează o nouă structură birocratică ce cheltuiește bani publici, în condițiile în care deja Ministerul are deja șase secretari de stat. Președintele unei astfel de agenții care ar fi ordonator de credite înseamnă o nouă funcție de demnitar și foarte multe posturi de director sau de angajați.
„Nu înțeleg din ce cauză atribuții ale Ministerului Sănătății se doresc a fi transferate către agenție, iar în proiectul de OUG care nu a fost încă aprobat chiar este o precizare neadevărată. Se menționează că o asemenea agenție este o condiționalitate în ce privește primirea fondurilor din PNRR, ceea ce este neadevărat.
Este o foarte mare problemă, pentru că o astfel de agenție va direcționa discreționar modul de alocare a resurselor, iar autoritățile locale vor fi forțate să apeleze la consultanță, care va fi indicată de această agenție. Sigur, sunt speculații, dar nu poate fi exclusă în niciun fel posibilitatea să se creeze un mecanism netransparent, nedemocratic și ineficient din punct de vedere economic care să nu ducă nici la rezolvarea problemelor legate de reabilitarea sau construcția de spitale noi și să creeze niște costuri pe care noi trebuie să le plătim”, susține Rafila.