06:54 • ACTUALITATE
AHK România inițiază o nouă dezbatere între mediul de afaceri româno-german și deputați români de la Bruxelles
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/11/AHK-Romania-Business-Outlook-2020.jpg)
AHK România organizează, marţi, întâlnirea lunară a membrilor săi, ocazie cu care va fi iniţiat un al treilea dialog între mediul de afaceri româno – german şi deputaţi români prezenţi în Parlamentul European (PE).
Potrivit organizatorilor, la dezbatere şi-au anunţat participarea: Rovana Plumb – vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE şi Victor Negrescu – membru în cadrul aceluiaşi grup, transmite Agerpres.
Pe lista temelor ce vor fi abordate se află: bugetul Uniunii Europene (UE) pe termen lung, Programul InvestEU, Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă, Pactul Verde European – cu accent pe stimularea economiei circulare şi strategia de la fermă la consumator, Pachetul de mobilitate, Stabilirea unei strategii a UE pentru turism sustenabil şi Portalul Re-open EU, Viitorul educaţiei europene în contextul COVID-19 & Educaţie digitală.