Ai depus bani la CEC înainte de 1989 pentru o Dacie? Ce primești acum în schimb, ordinul a fost emis!

Publicat: 26 apr. 2025, 19:15, de Marian Apipie, în ACTUALITATE , ? cititori
Ai depus bani la CEC înainte de 1989 pentru o Dacie? Ce primești acum în schimb, ordinul a fost emis!

Veste bună pentru românii care au avut bani la CEC înainte de 1989 pentru achiziționarea unei Dacii. După 35 de ani de așteptare, cei care nu au intrat în posesia autoturismului mult dorit la acea vreme vor fi despăgubiți de stat. Ministerul Finanțelor a emis un ordin care stabilește suma de 21.719,29 lei per persoană, plătibilă prin intermediul unui titlu de stat cu scadență în 23 iunie 2025. Despăgubirea reprezintă echivalentul a aproximativ 4.370 euro, la cursul din aprilie 2025.

Ai depus bani la CEC înainte de 1989 pentru o Dacie? Statul îți oferă acum despăgubiri. Ordinul a fost emis și publicat în Monitorul Oficial. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.) înainte de 1 ianuarie 1990, cu scopul specific de a achiziționa autoturisme, potrivit libertatea.ro. După Revoluție, mulți dintre aceștia nu au mai primit nici mașina comandată, nici banii înapoi.

Cum se va face plata? Ministerul Finanțelor va transfera suma totală către BRD – Groupe Société Générale, banca desemnată să gestioneze plățile. BRD va distribui apoi banii direct către beneficiarii identificați. Nu este necesară o nouă cerere pentru cei deja înregistrați în evidențele BRD și ale Ministerului Finanțelor. Totuși, persoanele care cred că sunt îndreptățite, dar nu au fost notificate, pot solicita clarificări.

A fost aleasă această metodă de plată pentru că emisiunea sub formă de titlu de stat permite o programare financiară sigură și un cadru legal stabil. Această abordare evită dezechilibrarea bruscă a bugetului statului și oferă o evidență clară a beneficiarilor și sumelor.

Ai depus bani la CEC înainte de 1989 pentru o Dacie? Ce poți face acum cu banii primiți ca despăgubire

Colaborarea cu BRD este justificată istoric, aceasta fiind singura instituție bancară care deține evidențele relevante, preluate după restructurarea post-1989. Ce pot face beneficiarii cu suma primită? E clar că suma de 21.719 lei nu este suficientă pentru achiziționarea unei Dacia Logan nouă, dar poate fi folosită pentru a cumpăra o mașină second-hand. Cu acești bani se poate însă acoperi și o parte semnificativă din prețul unei mașini noi prin programul Rabla. Banii pot fi folosiți însă în orice alt scop personal, suma oferită nefiind condiționată de achiziția efectivă a unei mașini.

Înainte de 1990, mulți români deschideau depozite speciale la C.E.C. pentru a economisi suma necesară achiziționării unei Dacii, modelele 1300 sau 1100 fiind cele mai populare. Suma necesară ajungea la 70.000 – 80.000 lei, o valoare considerabilă pentru acea perioadă. După acumularea sumei, deponenții erau înscriși pe liste de așteptare, deoarece oferta era strict controlată de stat, iar livrările sufereau întârzieri semnificative. Revoluția din 1989 și prăbușirea sistemului economic centralizat au lăsat mulți deponenți fără autoturismul dorit și fără posibilitatea de a-și recupera economiile.

Ordinul recent al Ministerului Finanțelor vine să repare această nedreptate, oferind o compensație financiară celor afectați.

Citește și: „Drumul oaselor“, redeschis după 20 de ani! Cum se va circula pe traseul care scurtează drumul până la Râmnicu Vâlcea (VIDEO)