Ai turnat, ești premiat: până la 30% din prejudiciul recuperat
O inițiativă legislativă prevede recompensarea celor care oferă informații care duc la recuperarea unor sume de bani de către stat. În funcție de nivelul prejudiciului și de implicarea delatorului, procentul poate varia între 15% și 30%.
Scopul legii, conform inițiatorilor, este să asigure protecția avertizorilor, cum sunt numiți cei care oferă informațiile, precum și recompensarea lor dacă autoritățile publice din România au recuperat un prejudiciu, în urma delațiunii.
Informațiile, inclusiv suspiciunile rezonabile, se referă la încălcări potențiale sau reale care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul companiilor cu capital privat sau mixt.
Sunt vizate infracțiuni de corupție, de fals, împotriva intereselor financiare ale statului și Uniunii Europene dar și folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane, încălcări ale legii în privința accesului la informații, încălcarea prevederilor legale privind accesarea și administrarea fondurilor europene și finanțările guvernamentale.
Pe lângă acestea pot fi reclamate și evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare și eliberare din funcție, inclusiv discriminarea personalului; încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii; încălcarea altor dispoziții legale și care privesc fapte de natură contravențională așa cum sunt stabilite de lege și oricare alte încălcări ale legislației penale.
„În cazul în care plângerea efectuată de avertizor a determinat sancționarea de natură civilă contravențională sau penală a entității juridice și respectiva sancțiune reprezintă o amendă, inclusiv penalități, dobânzi și alte sancțiuni pecuniare, precum și hotărâri judecătorești finalizate cu confiscarea de sume de bani sau bunuri mobile sau imobile având o valoare echivalentă în cuantum de cel puțin 100.000 lei, avertizorul are dreptul la o recompensă reprezentând 30% din valoarea prejudiciului recuperat efectiv și a amenzii aplicate de autoritățile competente entității juridice, după caz”, se arată în proiectul de lege.
În cazul în care avertizorul este autor, instigator sau complice al încălcărilor, recompensa va fi în cuantum de 15%.
Pentru a preveni un exces de delațiuni nefondate, autorii legii au decis ca, în cazurile în care s-a stabilit că avertizorii au furnizat, în cunoștință de cauză, avertizări false sau au divulgat public informații false, vor răspunde conform Codului Penal.