Al doilea mall lovit de inspectorii lui Piedone: a fost închisă toată zona de food din AFI Cotroceni, după cel din Băneasa. „Vor urma și alte surprize”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Captura-ecran-174.jpg)
Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au descins miercuri, 19 februarie, la centrul comercial AFI Cotroceni din Capitală, la doar o zi după verificările de la Mall Băneasa. Noul șef al instituției, Cristian Popescu Piedone, a fost prezent și a promis „noi surprize”.
În AFI Cotroceni, inspectorii ANPC au închis magazinul Auchan și toate restaurantele din zona food court. Dacă la Mall Băneasa inspectorii lui Piedone au închis doar câteva restaurante fast-food, ANPC a decis tragerea obloanelor la toate cele din AFI Cotroceni.
Reprezentanții centrului comercial au transmis că nu comentează acțiunile ANPC. „Vor urma și alte surprize”, a spus Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, după închiderea supermarketurilor și a restaurantelor din AFI Cotroceni.
În urma controlului de ieri, de la Mall Băneasa, ANPC a anunțat că „au fost aplicate amenzi în valoare totală de 537.000 de lei, două avertismente, iar 560 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare. De asemenea, 16 operatori economici au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea neconformităților”.
Supermarketul Carrefour și 15 restaurante fast-food sunt unitățile închise de ANPC în Mall Băneasa, marți, 18 februarie.
Noul șef al ANPC, Cristian Popescu Piedone, a anunțat că pentru zilele următoare a pregătit și alte surprize!