Ministrul francez delegat pentru afaceri europene, Jean-Noël Barrot, a avertizat că Franța și alte țări europene sunt „bombardate de propaganda rusă” în contextul apropiat al alegerilor europene din 9 iunie. Într-un interviu acordat cotidianului Ouest France și citat de AFP, Barrot a subliniat că aceste manevre au loc săptămânal, vizând perturbarea dezbaterii publice și interferența în campania electorală.
Printre exemplele aduse de ministrul francez se numără „deturnarea site-ului Ministerului Apărării pentru un apel fictiv la luptă în Ucraina”, precum și „anunțul fictiv al înăspririi condițiilor de primire a refugiaților ucraineni” făcut de Ministerul de Interne. De asemenea, au fost menționate campaniile de știri false care au încercat să inducă panică cu privire la răspândirea tuberculozei în Franța și să propage ideea unui presupus „val de anulare a nopților de hotel din cauza contextului de securitate”.
Barrot a subliniat că riscul influențării rezultatelor alegerilor este dovedit și a reamintit că Franța, Germania și Polonia au stabilit un mecanism de alertă coordonat pentru a contracara aceste acțiuni.
Bruxellesul avertizează constant cu privire la riscurile unei intensificări a campaniilor de dezinformare din partea Rusiei înaintea alegerilor europene, menite să influențeze votul și să submineze sprijinul occidental pentru Ucraina în conflictul cu Moscova.
Această alarmă vine după ce Praga a dezvăluit descoperirea unei rețele orchestrată de Rusia, care răspândea propagandă pro-rusă despre Ucraina prin intermediul site-ului Voice of Europe. De asemenea, Belgia a raportat că unii europarlamentari ar fi primit bani pentru a transmite mesajele Rusiei, declanșând astfel o anchetă judiciară în această privință.