Alde Pristanda l-au amendat pe Caragiale!
Dacă ne-ar fi, la propriu – căci, altminteri, în mod cert ne e – contemporan Caragiale, multe și mari opere ar mai ieși din condeiul lui! Marfă, gârlă, în ziua de azi! De la Cațavencii și Tipăteștii din politică, la Ghiții de la poliție! Teatrul Auăleu din Timișoara, seara, pe 1 aprilie, după doi ani de restricții, juca la Scârț Loc Lejer, un loc ușor atipic față de o sală clasică de teatru, O noapte furtunoasă.
Actorii în formă, lumea încântată, aplauzele pe bandă rulantă. În plus, în sfârșit, libertate de interacțiune între actori și spectatori. Numai mort și îngropat să fii, ca să nu râzi și să nu aplauzi la Noaptea furtunoasă a lui Caragiale! Ei, și toate erau, ca în zicerea populară, bune și frumoase. Dar, scârț, Marițo, ce să vezi! Cu 15 minute înainte de final, când Rică Venturiano și Titircă Inimă – Rea cădeau, oarecum, la pace, un echipaj de poliție descinde în sală. Nu, nu făcea parte din punerea în scenă a piesei caragialiene. Un vecin zelos făcuse reclamație că ar fi bătaie în sală. Se aplaudase prea mult și respectivul fusese deranjat. Drept care, a anunțat organul de ordine publică. Desigur, cum era 1 aprilie, toată lumea s-a gândit că poliția se ține de păcăleli. Însă, nu, oamenii legii, ca să folosesc formula consacrată, veniți la fața locului erau serioși. Au văzut că e spectacol, au văzut că sunt spectatori care aplaudă, au realizat că nu se confirmă reclamația cu bătaia, dar amendă au dat! Pentru deranjarea ordinii publice. Spus altfel, Caragiale a încasat-o! Ghiță Pristanda a… numărat steagurile cam ca-n piesa la fel de celebră a marelui dramaturg, O scrisoare pierdută. Și, după acest fapt, pe sistemul trădare, trădare, dar să știm și noi, vine și Inspectoratul Județean de Poliție Timiș care „lămurește” problema: „În cursul zilei de 1 aprilie, în jurul orei 21,30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Urbană au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că la o societate comercială, de pe strada Arhitect Laszlo Szekely, ar fi izbucnit un scandal. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că cele sesizate nu se confirmă, în incinta societăți comerciale fiind prezentată o piesă de teatru. A fost identificat administratorul societății comerciale, o femeie de 43 de ani, aceasta fiind sancționată contravențional conform Legii 61/1991, cu suma de 200 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”. Adică, nu e scandal, dar s-a aplaudat prea mult și prea tare! Și, frate, așa ceva nu se face! E zgomot și deranjează lumea! Ei, voi, actori, voi, spectatori, voi, oameni care îndrăzniți să accedeți la cultură! Gurile închise, mâinile la spate ori, și mai bine, la chipiu! Cum e vorba aia: țara te vrea prost! În plus, la ce ne trebuie cultura asta?
Ce-ar mai fi de spus? Doar că Teatrul Independent Auăleu este unul dintre reperele culturale ale Timișoarei. Și că, în 2023, Timișoara, scena acestui fapt prezentat, va fi Capitala Europeană a Culturii! Eh… Caragiale, Caragiale, dacă nu erai matale, nu mai luau actorii amendă că se râde și se aplaudă la o piesă de teatru!