Alegeri parlamentare 2020. Românii din diaspora, mesaje în ziua votului: Ne doare imaginea țării
O dată la patru ani, românii au ocazia de a-i alege pe cei care vor decide în ce direcție va evolua România în următorii patru ani. Astăzi și mâine sunt acele zile în care românii din diaspora votează pentru țara lor. Românii plecați în străinătate consideră că votul la alegerile parlamentare este vital.
” Statul român nu are absolut nicio idee concretă despre câți români sunt plecați, câți români sunt instalați, câți români lucrează, câți copii sunt născuți în afara granițelor. Numărul reprezentanților diasporei în ziua de astăzi este foarte mic (4 deputați și 2 senatori – n.r.), nu este proporțional cu numărul cetățenilor care sunt în afara granițelor României”, spune Liliana Bouladoux, o româncă din Franța, conform Digi24.ro.
Un Român din SUA, Alexandru Alexe, spune că speră să se facă progrese cu modernizarea României, să fie mai puțină birocrație, să fie prima prioritate a noii administrații. Participarea la vot este importantă.
De asemenea, Anca Ozarchevici, o româncă din Germania, a declarat că românii din diaspora vor oameni care să îi reprezinte, „să știe condițiile în care noi trăim aici, care să inițieze legi pentru cursuri de limbă și civilizație română pentru copiii noștri, de exemplu”.
„Vrem legi care să ne protejeze de abuzuri, în orice situație, în orice context, și aici, și în România. Noi votăm întotdeauna și pentru cei de acasă. Noi nu ne-am rupt, pur și simplu locuim în altă parte, dar noi suntem români, noi cunoaștem foarte bine tot ce se întâmplă în România”, mai spune ea.
Români în diaspora: Ne doare imaginea României
De asemenea, Constantin Drăgan, un român din Suedia, transmite că pe românii din diaspora îi doare imaginea româniei.
„Deranjează când știi că lucrurile există, dar nu sunt majoritare. Îmi pasă de ce se întâmplă cu familia și prietenii.
Cât locuiesc în Suedia, viața mea nu se va schimba foarte mult dar a lor poate da”, spune el.
La rândul său, Georgiana Hașegan din Marea Britanie spune:
„Aș dori o reformă în Educație în România. De foarte multă vreme educația este într-o stare destul de proastă. Țin legătura cu prieteni și foști colegi profesori, școala pe care o avem azi e societatea pe care o vom avea mâine.
M-aș întoarce, iubesc România, dar sunt încă foarte multe de făcut”.
„Mă gândesc că votul pe care-l dau trebuie să schimbe în bine viața familiei și a prietenilor mei. Înseamnă un nivel de interacțiune cu statul cât mai asemănător cu ce avem în Elveția. Dacă aici poți să îi scrii parlamentarului și să primești răspuns de ce să nu se poată și în România? Cel mi bun program e să avem în România condiții de trai cât mai apropiate de cele din Occident”, spune și Mihnea Mihai din Elvetia