Aleile domeniului Peleș vor fi refăcute, iar în Sinaia va fi amplasată o statuie a regelui Mihai
Primăria orașului Sinaia a anunțat că a fost semnat un protocol de colaborare prin care vor fi refăcute aleile Peleşului şi va fi construită o statuie a regelui Mihai.
Documentul a fost semnat la primăria oraşului Sinaia, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Sofia, de către a Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, Vlad Oprea, primarul urbei şi Ion Tucă, vicepreşedintele asociaţiei Patrimoniul Regal Peleş.
„Sinaia este legată de Familia Regală a României, iar inima şi centrul regalităţii în România este Sinaia. (…) Mă bucur că în parteneriat cu Asociaţia Patrimoniului Regal Peleş şi Ministerul Culturii reconstituim patrimoniul cultural din Sinaia şi că anul viitor vom expune statuia regelui Mihai I al României în centrul oraşului, cu ocazia centenarului naşterii acestuia la Castelul Foişor”, a declarat primarul din Sinaia.
Totodată, oficialul a menționat și că a fost demarat proiectul de reabilitare al traseelor istorice de pe domeniul regal Peleş, prin care vor fi revitalizate cele mai speciale zone de belvedere din Munţii Bucegi. Prin acest proiect șapte kilometri de alei şi drumuri pietruite vor oferi turiştilor şi locuitorilor din Sinaia oportunitatea de a descoperi sau redescoperi domeniul Peleş şi traseul montan care duce până la stâncile Franz Joseph.
„Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la naşterea regelui Mihai al României şi este o responsabilitate pentru Ministerul Culturii să marcheze acest moment prin intermediul unui parteneriat cu Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş şi cu oraşul Sinaia”, a declarat și Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.