Aleksandr Lukaşenko a depus jurământul, Germania îl contestă

Publicat: 23 sept. 2020, 18:30, de Roxana Roseti, în Internațional , ? cititori
Aleksandr Lukaşenko a depus jurământul, Germania îl contestă

Preşedintele contestat al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a depus miercuri jurământul pentru al şaselea mandat. Ceremonia a fost catalogată drept farsă de către liderul opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, iar Guvernul Germaniei a anunţat că regimul de la Minsk nu are legitimitate.

„Este victoria noastră comună”, a declarat Aleksandr Lukaşenko la ceremonia de învestitură, desfăşurată miercuri la Palatul Prezidenţial din Belarus. Liderul autoritarist de la Minsk a afirmat, conform agenţiei de presă DPA, că revoluţia opoziţiei a fost un eşec.Ceremonia de la Minsk „nu are nicio legitimitate”, a afirmatSteffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, subliniind că Germania nu recunoaşte realegerea lui Aleksandr Lukaşenko.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui

Potrivit rezultatelor oficiale ale scrutinului prezidenţial din august, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a obţinut 80,1% din voturi, iar principalul candidat al opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, 10,12%.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. În Belarus continuă protestele masive faţă de rezultatul scrutinului. Uniunea Europeană nu a recunoscut rezultatul alegerilor şi a impus sancţiuni care vizează membri ai regimului de la Minsk.