Alertă bancară în Austria: bancomate goale și acces restricționat, după jafuri repetate

Publicat: 26 feb. 2025, 14:02, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Alertă bancară în Austria: bancomate goale și acces restricționat, după jafuri repetate

Băncile comerciale din Austria au intrat în stare de alertă, după jafurile repetate la sucursalele lor, de unde sunt furate fizic bancomatele, care sunt efectiv luate din bancă prin explozii.

Mulți consumatori din Austria se confruntă în prezent cu dificultăți în retragerea numerarului, în special în Viena, unde numeroase bancomate sunt inaccesibile.

Motivul este valul de atacuri asupra acestor aparate. De la începutul anului, cinci bancomate au fost aruncate în aer, iar autoritățile suspectează o rețea de criminalitate organizată.

Măsuri drastice de securitate: bancomate goale și acces restricționat

În urma atacurilor, mai multe instituții financiare și oficii poștale din Viena au decis să ia măsuri radicale.

Unele au golit complet bancomatele și au îndepărtat casetele de bani pentru a descuraja eventualii atacatori.

„Am scos toate sumele de bani și am lăsat ușile neîncuiate, astfel încât oricine încearcă să jefuiască bancomatul să vadă imediat că nu există nimic de luat și să plece”, a declarat Markus Leitgeb, purtătorul de cuvânt al Poștei Austriece, pentru Kleinezeitung.at.

Pentru a nu oferi indicii infractorilor, autoritățile nu au dezvăluit exact care bancomate sunt indisponibile.

Alertă bancară: unele bănci limitează accesul pe timpul nopții

În timp ce unele instituții au optat pentru eliminarea banilor din bancomate, banca Bawag, cu cele mai ,,populare” ATM-uri, a ales o altă strategie: restricționarea accesului în sălile cu bancomate între orele 22:00 și 05:00. Alte bănci analizează măsuri similare, dar evită să ofere detalii din motive de securitate.

Anchetă în desfășurare: autorii atacurilor sunt încă în libertate

Poliția vieneză a anunțat că investighează incidentele ca parte a unei posibile rețele internaționale de criminalitate organizată.

„Căutarea suspecților este în plină desfășurare”, au declarat oficialii pentru ORF Wien. În acest context tensionat, clienții bancari din Viena sunt sfătuiți să se informeze înainte de a încerca să retragă numerar și să utilizeze, pe cât posibil, plățile digitale pentru a evita inconvenientele.