Alertă! Concentrația de radon este de 3 ori mai mare decât limita admisă în clădirile publice din 16 județe

Publicat: 02 mai 2024, 08:38, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Alertă! Concentrația de radon este de 3 ori mai mare decât limita admisă în clădirile publice din 16 județe

Un document oficial depus recent la Camera Deputaților avertizează că în clădirile publice din 16 județe din vestul țării, inclusiv în grădinițe și școli, s-au înregistrat niveluri foarte mari ale concentrației de radon, chiar de trei ori peste limita admisă.

 

„O concentrație de radon de trei ori mai mare decât limita admisă  este echivalentul a 150 radiografii pe an sau a 16 țigări pe zi”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este avertizat de către deputatul de Maramureș, Darius Pop, că „în 16 județe din România, nivelurile de radon depășesc limitele admise, cu o medie de concentrație de radon de aproape 3 ori mai mare decât media națională și, chiar dacă țara noastră are o legislație în ceea ce privește acest gaz, reglementările impun un nivel de 300 Bq/m3, adică de trei ori mai mare decât norma de 100Bq/m3, considerată sigură de OMS!”.

Trebuie precizat că radonul este un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului, cel din urmă provenind din seria de dezintegrare a uraniului, fiind prezent în anumite soluri și poate fi transportat prin intermediul mediilor poroase, în special prin fenomenul de convecție.

Expunerea la o concentrație de 300 Bq/m3 de radon este echivalentul a 150 radiografii pe an sau a 16 țigări pe zi. În documentul de la Camera Deputaților se mai menționează că primele clădiri în care ar trebui să se ia măsuri, potrivit legislației și riscului de sănătate publică, sunt unitățile de învățământ – creșe, grădinițe, școli, licee – apoi clădirile cu factor de ocupare ridicat, precum spitalele, sediile administrative ori locurile de muncă. În plus, începând cu anul 2023, administratorii clădirilor publice sunt obligați să ia aceste măsuri pentru limitarea expunerii la radon a celor aflați în creșe, grădinițe, școli, sedii de instituții publice.