Alertă: Criză financiară și de personal fără precedent la SPP
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) este la ora actuală într-o situație extrem de delicată din cauza managementului dezastruos și dictatorial al directorului Lucian Pahonțu.
În prezent, SSP se confruntă cu o criză financiară fără precedent, ceea ce l-a determinat pe „eternul” director Lucian Pahonțu să recurgă la câteva măsuri radicale. Astfel, din dispoziția lui Lucian Pahonțu, angajații SPP nu vor mai fi remunerați pentru orele suplimentare, ceea le subțiază destul de mult veniturile, mai ales celor care sunt în misiune.
De asemenea, șeful SPP a decis să se diminueze cu 25-30% suma pentru chiria locuinței de serviciu, ceea ce complică foarte mult situația locativă a unor angajați ai SPP. Astfel, ca urmare a acestor măsuri, dar și a faptului că tot mai mulți angajați părăsesc serviciul și nu prea se înghesuie nimeni să vină la SPP, eternul Lucian Pahonțu este tot mai contestat de subalterni iar instituția stă pe un butoi cu pulbere. De fapt, PUTEREA a semnalat că SPP este de mult timp în criză de personal și din cauza managementului dictatorial al directorului Lucian Pahonțu aflat la butoanele instituției din 2005 (INCREDIBIL. SPP-ul lui Pahonțu caută șoferi pe internet).