Alertă de poluare în Bihor! Apă roșie după ce o mină s-a prăbușit
Autoritățile din Bihor sunt în alertă după ce o galerie de mină s-a prăbușit, iar apa în zonă a devenit roșie. Cel mai probabil, mina s-a surpat în urma cutremurului care a avut loc. Această ipoteză este luată în calcul și de către reprezentanții Apelor Române.
În cursul acestei dimineți, localnicii au semnalat faptul că apa a devenit roșie. În urma sesizării, inspectorii de la Apele Române Crișuri au mers în teren să verifice, mai exact, în zona Valea Borond, un afluent al Crișului Repede.
Ce spun reprezentanții Apele Române?
„Din cele constatate la fața locului, apa are o culoare roșiatică, de intensitate mare. Se ia în calcul posibila prăbușire a unei galerii de mină din cauza cutremurului care s-a produs recent în județul Bihor. În zonă se află o exploatarea minieră, nefuncțională de cca. 50 de ani. S-au prelevat probe de apă din mai multe puncte, urmând ca în câteva ore să avem și primele rezultate.
Totodată, au fost anunțate folosințele consumatoare pentru a-și adapta procesele tehnologice în vederea tratării corespunzătoare a apei. Având în vedere că debitul evacuat din galerie este estimat la 0.5 mc/s, se așteaptă ca în Crișul Repede diluția să fie de 10-12 ori mai mare.
Impactul estimat al poluării este până la acumularea Lugaș unde există un volum de 20,38 milioane mc. de apă. Personalul tehnic de specialitate din cadrul ABA Crișuri va continua monitorizarea situației până la stoparea fenomenului și încadrarea apei în limitele normale de calitate”, au transmis, pe rețelele sociale, reprezentanții Apele Române.