Alertă în Tulcea: Posibile căderi de obiecte din zona conflictului din Ucraina
Alertă RO-Alert în Tulcea din cauza conflictului din Ucraina: Autoritățile avertizează locuitorii de la graniță cu privire la posibile căderi de obiecte.
Zonele afectate includ Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăței, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti și Sulina. Mesajul oficial subliniază că România nu este direct vizată de agresiunile Rusiei, iar autoritățile de apărare monitorizează constant situația la frontieră.
Cetățenii sunt îndemnați să rămână calmi, să sune imediat la 112 în caz de urgență și să raporteze incidentele de căderi de obiecte pe teritoriul românesc, respectând sfaturile oficiale pentru siguranța lor.
Comunicatul IGSU
Mesaj RO-alert
Ca urmare a semnalării unor posibile acțiuni ale forțelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență despre această situație care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-alert către populația din zona de Nord a județului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniței de stat cu Ucraina.
Mesajul transmis are rolul de a informa populația despre un potențial pericol ca din spațiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfășoară lângă graniță.
De asemenea, este important ca populația să nu intre în panică, să sune la 112 și să anunțe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României și, să urmeze recomandările din mesaj.
Menționăm că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situația de la graniță.
Județul Tulcea: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăței, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti, Sulina.