Poliția spaniolă: Tenismenul australian Alex de Minaur ar fi implicat într-o afacere cu pașapoarte sanitare false
Poliția spaniolă a finalizat în această săptămână a doua fază a operațiunii ”Jenner” deschisă în ianuarie vizând ramura spaniolă a unei organizații care furniza pașapoarte sanitar și teste PCR falsificate prin aplicații în mesageria instant. Documentele false au fost furnizate printr-o organizație ai cărei responsabili se află în Franța, transmit AFP și 20 Minutes.
Potrivit surselor din poliția spaniolă, abordate de AFP, tenismenul australian Alex de Minaur și alți sportivi, dar și personalități publice figurau pe lista posibililor ”cumpărători” de pașapoarte sanitare false. Alexe de Minaur, 32 mondial la tenis, care tocmai a împlinit 23 de ani, a ajuns în optimi la Open Australia.
Se știe că vaccinarea a fost o condiție obligatorie pentru participarea la Open Australia, ceea ce a dus la excluderea și expulzarea numărului unu mondial Novak Djokovic.
Tarifele
În total, 11 persoane au fost audiate pentru fals și uz de fals și 2.200 de persoane sunt vizate că ar fi obținut pașpoarte sanitare în mod fraudulos, potrivit forțelor de ordine spaniole, care au publicat un comunicat. Această rețea oferea contra a 50 de euro un test PCR fals. Pentru a obține un pașaport sanitar fals, clienții aveau două soluții: fie să plătească aproximativ 200 de euro și a obține simplu document fraudulos, fie pentru clienții mai ”dotați”, cu putere de cumpărare mai mare, să plătească 1.000 de euro și să fie înscriși în lista persoanelor cu schemă completă de vaccin.
Potrivit poliției spaniole, pentru a accesa această bază de date, rețeau ar fi convins o persoană care lucra în sistemul medical. Ancheta vizează, de asemenea, un posibil furt de coduri de acces la această listă. Plățile se făceau în criptomonede prin conturi deschise în terțe țări. Odată plată făcută, clienții obțineau un cod QR care indica o falsă schemă completă de vaccin. Ei puteau astfel să obțină în două zile pașaportul sanitar, unde erau înregistrați ca au primit două sau trei doze de vaccin, a explicat poliția spaniolă.
Investigațiile poliției sunt în curs și ultima fază va fi centrată pe ”interpelarea principalilor membri ai organizației”.