Alex Tache, fondatorul Casei NEST, a murit
Fondatorul Casei NEST și al fundației cu același nume, Alex Tache, a pierdut lupta cu cancerul și a murit la 35 de ani. Luni, pe 26 decembrie, lupta de 15 ani cu cancerul s-a sfârșit.
Alex Tache era cunoscut pentru visul său de a construi o casă pentru 12 copii abandonați. A fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer osos la femurul stâng la 20 de ani, iar speranța de viață era de cinci ani. Dar a reușit să continue lupta până la 35 de ani.
A urmat ședințe interminabile de chimioterapie, operații de recidivă și intervenții pentru metastaze pulmonare. Între timp, cancerul i s-a răspândit în tot corpul, iar în octombrie 2020 și-a pierdut vederea la un ochi.
A înființat fundația în 2016 cu scopul de a construi o casă pentru copiii fără familie. A reușit să pornească proiectul Casa NEST și a făcut inclusiv un plan de afaceri prin care NEST să se autofinanțeze.
„Mi-ar plăcea ca aici, la Casa NEST, să ne autogospodărim și pe pământul pe care îl avem să plantăm legume, să luăm niște animale frumoase. Intenționăm să plantăm chiar și un arbore energetic și să ne producem singuri energia termică… să ne luăm o linie de fabricare de peleți și să le avem pe toate“, mărturisea Alex cu optimism.
Companiile în principal, dar și persoane fizice, au fost principalii sponsori ai proiectului. Estimase costurile inițiale de construcție la 500.000 de euro. Anul trecut, spunea că mai are nevoie de 150.000 de euro pentru finalizarea Casei NEST și făcea în continuare apel la donații.
Din păcate, Alex Tache nu a reușit să vadă casa finalizată, dar proiectul va continua prin fundația care îi poartă acum numele.