Alexandru Nazare propune 20 de ani de închisoare pentru cei care fac trafic de droguri
O inițiativă legislativă a unui fost ministru liberal majorează drastic pedepsele pentru traficul de droguri, dar, totodată, introduce în sfera infracțiunilor foarte grave amenințarea, șantajul, proxenetismul și exploatarea cerșetoriei, și propune majorarea sancțiunilor cu închisoarea.
Fostul ministru liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, a depus la Senat un proiect de lege prin care „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi” (vezi documentul). Mai mult, dacă faptele respective au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Totodată, inițiativa legislativă mai stipulează că „punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”. De asemenea, în acest proiect sunt propuse și pedepse majorate cu câte trei ani pentru proxenetism, șantaj, camătărie și exploatarea cerșetoriei.