Alexandru Rafila, cel mai plimbăreț ministru din Sănătate din ultimele trei decenii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a stabilit un adevărat record al deplasărilor externe: nu mai puțin de două luni, ceea ce înseamnă că este de departe cel mai plimbăreț ministru din Sănătate din ultimele trei decenii.
Nu se știu, însă, care au fost costurile, pe care refuză să le facă publice.
Elveția a fost ultima destinație pe listă și se întâmpla chiar în timp ce medicii amenințau cu grevă generală, iar rezidenții protestau în fața Ministerului, pentru că nu există locuri suficiente în sistem, potrivit Realitatea.net.
Printre țările bifate de Ministrul Sănătății se numără țări precum Luxemburg, Cuba, Franța, Italia, Turcia, Belgia, Cehia și Israel, iar cele mai multe dintre ele au legătură cu Organizația Mondială a Sănătății, organizație căreia ministerul condus de Rafila i-a oferit un contract de consultanță de 23 de milioane de euro.
La solicitarea Realitatea Plus, Ministerul Sănătății a detaliat vizitele din străinătate ale lui Rafila, însă a refuzat să comunice nivelul costurilor, invocând o Hotărâre de Guvern care stabilește cadrul legal pentru ele.
„1000 de euro sunt doar banii de buzunar pentru dl Rafila, de protocol. Sumele sunt mult mai mari pentru ca sunt 4 persoane care se deplaseaza mai multe zile. Intre zilele 21-24 mai el merge, atentie, din nou la o intalnire a OMS, cu care a colaborat foarte multi ani si la care i-a dat cadou un contract de consultanta de 21 de milioane de euro despre care dl Rafila n-a vorbit niciodată public”, afirma Emanuel Ungureanu.
O săptămână în Cuba
De departe, cea mai răsunătoare vizită a lui Rafila a fost cea din Cuba din octombrie 2022. Rafila a stat o săptămână aici, fiind prezent la o conferință cu miniștrii sănătății din Mozambic, Trinidad Tobago, Belize și Zimbabwe, fiind singurul ministru european.
La acel moment, Rafila a declarat că aceasta a fost „o oportunitate de a găsi soluții pentru pacienți”. Ministerul Sănătății a detaliat valoarea totală a costurilor de deplasare ale ministrului Alexandru Rafila în Cuba.
Astfel, pentru ministrul sănătății, dar și pentru consilierul său personal, cheltuielile s-au ridicat la peste 3.000 de euro, sume făcute publice. Ministerul a mai precizat, însă, la acel moment că nu se cunosc costurile finale ale deplasării.
Acum, de exemplu, ministrul Rafila se află într-o altă deplasare, de data aceasta la Geneva. În același timp, în țară, medicii amenință cu greva generală, iar rezidenții au protestat în fața Ministerului. Dacă problemele nu sunt rezolvate, rezidenții amenință din nou cu proteste.