07:22, 28.11.2024 • Sănătate
Alexandru Rafila: „Din cele 20 de fabrici de medicamente generice care există în ţara noastră, una singură mai avem şi noi în proprietate…”
Politica de preţuri a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte medicamentele ar trebui revizuită, consideră ministrul Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, din cele 20 de fabrici de medicamente din ţară aduc aduc 1,5% din Produsul Intern Brut.
„Este foarte clar că actualul mecanism de natură economică nu este funcţional încât să facă atractivă această zonă a medicamentelor generice. Să nu uităm că 1,5% din PIB-ul României revine din cele 20 de fabrici de medicamente generice care există în ţara noastră. Una singură mai avem şi noi în proprietate, statul român.
Celelalte sunt private. Sunt acţionari români şi străini. Nu are niciun fel de importanţă. Funcţionează în România şi asta este bine, dar în mod evident trebuie să asigurăm funcţionarea acestei industrii care oferă un procent semnificativ din PIB. Politica de preţuri la nivelul Ministerului Sănătăţii cred că ar trebui puţin revizuită, pentru că noi ne găsim într-o situaţie paradoxală”, a afirmat Rafila, la Conferinţa Naţională „Alertă în sănătate”.
„Sper ca în perioada următoare să putem să avem o discuţie sinceră”
Rafila a mai atras atenția că din dorința de a face economii se pierd de fapt mai mulți bani:
“Tot scădem preţul la nişte medicamente care dispar de pe piaţă care sunt cele mai ieftine, ele nu mai sunt distribuite şi imediat intră în utilizare următorul care este mult mai scump. La finalul zilei plătim mai mulţi bani decât mai puţini bani. Este clar că aici trebuie să găsim un mecanism”, a afirmat Rafila la conferință.
Acesta a mai spus că trebuie introdusă mai rapid medicamentele inovative iar pentru asta e nevoie de o politică de preţ rezonabilă, inclusiv de taxe.
“Sper ca în perioada următoare să putem să avem o discuţie aplicată, sinceră care să ducă la un rezultat inclusiv cu cealaltă parte, cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Inovative din România”, a mai arătat ministrul.