Alexandru Rafila: În toamnă, România va înregistra un număr semnificativ mai mare de decese de COVID
Medicul Alexandru Rafila avertizează că în toamnă, cifrele cu privire la criza COVID-19 nu vor mai arăta la fel de bine precum cele din prezent. Deputatul PSD spune că în toamnă, România ar putea înregistra mai multe infectări și decese.
„Deci, probabil că o creștere a interesului pentru vaccinare va fi în lunile septembrie și octombrie, dacă în acea perioadă se va înregistra un număr mai mare de cazuri, un așa-zis val al patrulea, sigur, nu de o amplitudine și cu consecințe ca la ultimul, dar, părerea mea este că în toamnă, mai ales dacă tulpina indiană va deveni dominantă în România și la noi vom înregistra un număr semnificativ mai mare de cazuri și, din nefericire, și de decese”, a declarat Rafila pentru Antena 3.
De asemenea, Rafila nu-și pune mari speranțe în progresul campaniei de vaccinare.
„În toamnă însă, având în vedere și circulația intensă a persoanelor din această vară, vor exista cu siguranță și modificări ale situației epidemiologice, iar vaccinarea, care acum nu are încă 5 milioane de persoane, nu cred că va reuși să progreseze cu un procent mai mare de 20-30% față de evaluarea actuală“, a mai precizat medicul pentru sursa citată.