Alexandru Rafila: Noua tulpină africană ar putea avea o evoluție pe trei scenarii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că noua tulpină africană ar putea avea o evoluție pe trei scenarii. Rafila este îngrijorat de ce a văzut la târgurile de Crăciun, mai ales în București, unde nu se respectă distanțarea socială.
„Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat. În loc să avem sărbători liniştite, facem tot posibilul să le stricăm. Comportamentul individual este cel care o să dicteze situaţia pe care o să o intampinăm de sărbători și mai ales după sărbători, în ianuarie. Faptul că ne aflăm pe un trend descendent ar trebui consolidat. Măcar să se golească spitalele. Înca sunt cifre îngrijorătoare. Așteptările doar din partea MS sunt insuficiente. Până acum, această variantă se transmite mai repede decât celelalte. De aici plecăm cu 3 scenarii. Cel favorabil ar fi că acesta să se transmită mai repede, dar patogenitatea să fie mai mică. Ar deveni o viroză respiratorie obișnuită. Celelalte două scenarii nu sunt la fel de optimiste. A doua variantă ar putea fi cu simptomatologie nemodificată față de varianta Delta. Asta ar duce la o și mai mare aglomerare a sistemului de sănătate.
Cel mai rău scenariu ar putea consta într-o evoluție în care ai un număr mare de cazuri și o simptomatologie mai gravă decât în cazul variantei Delta. Eu cred că o să fie una dintre primele 2 variante. În general, în cazul acestor viroze, cu cât crește transmisibilitatea, s-a observat că patogenitatea tinde să scadă”, a precizat ministrul la România TV.
Testul din salivă să fie făcut înainte ca elevul să mănânce
Alexandru Rafila exclude un nou lockdown în România în acestă perioadă, însă îi îndeamnă pe români să fie puţin mai temperaţi. Noul ministru al Sănătăţii a mai declarat, luni seară, la România TV, că persoanele care au încarcatura virală mică nu sunt detectate de testele de salivă.
„O să avem aceste teste de salivă în şcoli pentru vreo 2 săptămâni. Aceste teste nu necesită condiții speciale de lucru. Mi se pare că în spațiul public este o tentă de negare a importanței acestui tip de teste. Nu sunt teste care să fie considerate dispozitive medicale, sunt teste rapide orientative . Orice test pozitiv este foarte probabil să fie pozitiv și dacă se încearcă confirmarea prin testul PCR. Problema este legată de un nivel de sensibilitatea care nu este deosebit. Asta inseamnă că persoanele care au încărcătură virală mică nu sunt detectate de aceste teste. Ele sunt puțin inferioare celor de antigen. Aceste teste nu trebuie să fie sterilizate. Nu mai avem nevoiede ceva steril pentru că saliva se recoltează într-un păhărel de hârtie”, a explicat ministrul.
Ministrul Sănătăţii recomandă ca testul din salivă să fie făcut înainte ca elevul să mănânce. Dacă acest lucru nu e posibil, atunci e bine ca cel mic să se clătească cu apă înainte.