Alexandru Rafila: Sunt 42 de centre de transfuzii unde se poate dona sânge pentru Ucraina

Publicat: 01 mart. 2022, 14:45, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Alexandru Rafila: Sunt 42 de centre de transfuzii unde se poate dona sânge pentru Ucraina

Programul centrelor de transfuzii unde poate fi donat sânge pentru Ucraina a fost prelungit, în fiecare zi până la ora 17,30, şi se ia în calcul să se lucreze şi sâmbăta, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„În continuarea campaniei desfăşurate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii sprijină campania de donare de sânge. Am avut încă de la sfârşitul acestei săptămâni o şedinţă online cu directorul Institutului de Hematologie şi Transfuziologie şi cu directorii Centrelor de transfuzii din fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti. (…) Avem cel puţin 42 de locaţii în care se poate dona sânge pentru Ucraina”, a declarat Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului Sănătăţii.

El a precizat că în toate centrele a fost suplimentat materialul sanitar specific necesar – reactivi, pungi de recoltare de sânge.

„Există foarte multe entităţi publice şi private care doresc să ajute la prelevarea de sânge. Stabilim un procedeu foarte simplu de realizare de protocoale, astfel încât fiecare entitate care doreşte să ajute să-şi poată direcţiona angajaţii sau colaboratorii la centrele de recoltare cele mai apropiate. Institutul Naţional de Hematologie centralizează aceste parteneriate şi fiecare centru judeţean, în funcţie de locaţia operatorului respectiv, va ajuta la prelevarea de sânge”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, autorităţile ucrainene au nevoie de hemoderivate care sunt mai greu de găsit.

„De exemplu, RH negativ, lucruri de genul acesta, care, sigur, în momentul în care se va face o donare consistentă va exista disponibilitate. O să ne gândim să le putem oferi atât plasmă congelată, care deja există, cât şi masă eritrocitară, care poate fi folosită într-un interval de 45 de zile după data preparării şi, bineînţeles, după testare şi prelucrare iniţială”, a indicat Rafila, citat de Agerpres.