Alexei Navalnîi riscă o pedeapsă suplimentară de 10 ani de închisoare pentru o presupusă fraudă
Alexei Navalnîi riscă încă 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de către instanța de la Moscova pentru o presupusă fraudă, transmite Euronews.
Navalnîi s-a aflat luni la instanța din centrul de detenție unde este închis în prezent, alături de avocați și flancat de mai mulți paznici. El este acuzat că ar fi deturnat aproximativ 356 de milioane de ruble (4 milioane de euro) din donații de la mai multe organizații neguvernamentale. Yulia Navalnîia, soția lui Alexei Navalnîi, prezentă la începutul procesului, a declarat că noile acuzații sunt ”ilegale” și ”necinstite”.
De asemenea, el mai riscă un plus de șase luni de închisoare pentru sfidarea instanței în timpul unei audierii ce a avut loc anul trecut.
Navalny a declarat că vrea să fie judecat folosind termeni care se referă la prizonierii din gulagurile sovietice.
„Odată cu începerea acestui nou proces, este clar că autoritățile ruse încearcă să se asigure că Navalnîi nu va fi eliberat din închisoare în curând”, a precizat Marie Struthers, directorul Amnesty International pentru Europa de Est și Asia Centrală.
Navalnîi a fost arestat la revenirea în Rusia din Germania, în ianuarie anul trecut. El a fost tratat în Germania pentru otrăvirea cu un agent neurotoxic, episod pe care Navalnîi l-a pus pe seama Kremlinului.
Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, este deținut din februarie anul trecut. El ispășește pedeapsa în închisoarea de maximă siguranță Pokrov, la 100 de kilometri est de Moscova.