Alianță bombă pe scena politică: PNL, negocieri cu PMP-ul lui Cristian Diaconescu
Potrivit unor surse realitatea.net, PNL a început negocieri pentru formarea unei alianțe cu PMP-ul condus de Cristian Diaconescu.
O nouă alianță de dreapta se prefigurează pe scena politică din România.
Potrivit surselor noastre, PNL va fi în centrul unei mișcări politice de amploare și va forma o alianță cu Partidul Mișcarea Populară (PMP) condus de Cristian Diaconescu.
Astfel, partidul fostului ministru de Externe și liberalii au în plan deschiderea unui dialog menit să poziționeze dreapta pe harta Puterii.
Cine este Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu, diplomat de carieră, a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe din 1990 până în 2004, la început ca diplomat la Misiunea Permanentă a României la OSCE.
A fost vicepreședinte al Senatului României, a fost ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase (10 martie–28 decembrie 2004) și ministru de Externe în guvernul Emil Boc (1) (2008–2009), din partea PSD. În data de 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de Externe în guvernul Emil Boc (2), de această dată din partea UNPR. A fost ministru de Externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.
Cristian Diaconescu a devenit consilier al președintelui Traian Băsescu din mai 2012, funcție deținută până la 30 aprilie 2014.
Între 1993 şi 1995, a coordonat secţia de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE; din 1995 până în 1996, a activat ca diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale cu Sediul la Viena şi ca adjunct al şefului misiunii pentru domeniul politico-militar şi de securitate al OSCE.
A revenit la Bucureşti în 1996 şi a lucrat la Direcţia OSCE din MAE, al cărei şef a devenit în 1997. În 1998, Cristian Diaconescu a devenit director general al Direcţiei Generale Afaceri Juridice şi Consulare a MAE.
În această calitate, a fost negociator-şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecţia minorităţilor şi readmisia, precum şi pentru măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în Europa.
În această perioadă, a condus delegaţiile României la reuniunile privind dimensiunea umană a OSCE, la Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva, la Comisia Dunării etc.
În perioada mai-decembrie 2000 a fost secretar general adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi ambasador en pied la această organizaţie.
Cristian Diaconescu este doctor în drept; a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1983, iar în 1992 a absolvit cursurile de specializare în măsuri de creştere a încrederii şi securităţii în Europa la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor.
A fost lector la Catedra de Drept Internaţional Public a Universităţii Hyperion (1993) şi la Catedra de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii Spiru Haret (2004). De asemenea, a predat cursuri cu privire la cooperarea europeană şi euroatlantică în domeniul securităţii la Colegiul Naţional de Apărare (1997).
Ca profesor la Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale, Cristian Diaconescu a ţinut prelegeri ştiinţifice şi cursuri la reuniuni şi simpozioane tematice în domeniul drepturilor omului la Strasbourg, Geneva, Londra etc. (1998-2000). Este membru fondator al Colegiului Naţional de Apărare.
Cristian Diaconescu a deţinut mai multe funcţii guvernamentale: din decembrie 2000 până în ianuarie 2004, a fost secretar de stat pentru afaceri bilaterale la MAE şi negociator şef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul Politic de bază între România şi Federaţia Rusă şi pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei. În perioada ianuarie – martie 2004, Cristian Diaconescu a fost secretar de stat pentru afaceri europene la MAE. Din martie până în decembrie 2004 a fost ministru al Justiţiei.
După absolvirea facultăţii, Cristian Diaconescu a fost judecător la Judecătoria Ilfov (1983-1985) şi la Tribunalul Bucureşti (1985-1989), ulterior inspector la Ministerul Justiţiei (1989-1990).
În 2004, a fost ales în Senatul României, ca reprezentant al judeţului Constanţa din partea Partidului Social Democrat. În 2008 a fost reales într-o circumscripţie din Bucureşti.
Activitatea sa parlamentară s-a concentrat pe domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi al politicii externe. În 2011 a fost vicepreşedinte al Senatului.