Alianţa Dreapta Unită își anunță lista comună şi programul electoral
Misterul candidaților la alegerile europarlamentare din partea USR, PMP şi Forţa Dreptei va fi elucidat în cursul zilei de astăzi, când se vor afla listele comune dar și programul electoral pentru aceste alegeri.
„În cadrul acestui eveniment al Dreptei Unite, ce se desfăşoară după lucrările Comitetului Politic al USR, se vor anunţa lista comună pentru alegerile europarlamentare, precum şi programul electoral pentru aceste alegeri”, a informat USR.
În cursul zilei de astăzi, cei trei lideri ai Dreptei Unite vor susţine o conferinţă de presă comună.
Alianţa Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din anul 2024 este formată din USR; PMP și Forța Dreptei. Constituirea acestei alianțe a fost anunțată chiar de către președinții reprezentativi la data de 18 decembrie. Tot atunci, aceștia au anunțat că vor participa în alegerile europarlamentare din 2024 cu o listă comună de candidaţi.
Primii opt candidaţi sunt, în ordinea listei: Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoş, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu.