Alianța între familie, cadre didactice și specialiști, esențială pentru prevenirea consumului de droguri
Alianța între familie, cadre didactice și specialiști reprezintă esența programelor concepute și derulate de Agenția Națională Antidrog pentru prevenirea consumului de droguri.
Pentru a combaterea acestui fenomen, începând cu anul școlar 2023-2024, Agenția Națională Antidrog și Ministerul Educației derulează programe speciale, adaptate problemelor specifice fiecărei vârste.
Ce reprezintă aceste programe și cum vin în sprijinul copiilor pentru a nu cădea în capcana drogurilor a explicat directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA), comisar șef Georgiana Ramona Dabija la podcastul Dialogurile Puterii.
”Ce înseamnă asta? Copiii noștri petrec cel puțin opt ore pe zi la școală. Și atunci am zis: haideți să facem în așa fel încât copilul să se simtă în siguranță. Ce presupune rețeaua sa de siguranță ? Presupune o alianță între familie, cadre didactice și specialiști”, a precizat comisarul șef Georgiana Ramona Dabija.
În acest sens, un rol important îl au părinții cărora li se recomandă să țină legătura cu școala, mai ales dacă în familie au apărut unele evenimente cu impact asupra copilului.
”Da, părintele trebuie să vină constant la școală, să se intereseze dacă există o problemă în familie, dacă avem cazuri de divorț. Trebuie să lucreze puțin cu dirigintele în legătură cu acest copil, dacă se produc modificări”, spune directorul ANA.
Comisarul șef subliniază că au fost concepute și se derulează programe speciale, adaptate pentru fiecare clasă, pe vârste. Specialistul precizează că vârsta de 13 ani și de 16 ani reprezintă, ”două praguri”, în sensul că vulnerabilitatea în fața drogurilor este mult mai mare la acești copii.
”Avem programe pentru școala gimnazială și pentru fiecare clasă în parte. Avem o campanie pilot pe care noi am început-o anul trecut împreună cu cei de la Colegiul Psihologilor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Este o campanie pentru clasa a VII-a, pentru că sunt două praguri importante: vârstă de 13 ani și vârsta de 16 ani.
De ce la 13 ani? Pentru că atunci copilul s-ar putea să nu facă față unei presiuni. Mergem mai departe, elevii din clasa a VIII-a. Ei deja participă la baluri. Apoi, la copiii din clasa a IX-a și în special la cei din a X-a cu programe specifice pentru ei. La vârsta de 16 ani este un prag important, deoarece în adolescență, începe pregătirea pentru viața de adult. Adolescentul trebuie să ia decizii încotro se îndreaptă. Și s-ar putea de multe ori ca deciziile lui să nu fie în concordanță cu dorințele părinților. Și atunci, cum gestionăm această problemă? De asemenea, avem și programe pentru cei din clasa a XII-a”, precizează comisarul șef.
Agenția are programe speciale pentru părinți și cadre didactice, cu ajutorul consilierilor școlari . ”Avem la agenție și programe pentru părinți și pentru cadrele didactice, astfel încât, împreună cu partenerii noștri instituționali, și aici nu mă refer doar la instituții publice, mă refer inclusiv la organizații neguvernamentale, să venim în sprijinul copiilor”. Comisarul șef subliniază că inclusiv unii copii le semnalează unele cazuri care au nevoie de ajutor. ”Avem o colaborare foarte bună cu Consiliul Național al Elevilor și chiar unii copii vin de multe ori și ne semnalează anumite lucruri, iar noi, ca specialiști, intervenim atunci când suntem chemați”.