Alianța USR PLUS dă startul strângerii de semnături pentru alegerile parlamentare
Alianța USR PLUS a dat startul, luni, 5 octombrie, campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaților săi la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Sub sloganul „O Românie fără hoție”, Alianța USR PLUS va strânge semnăturile atât online, cât și în stradă.
USR PLUS a fost primul competitor electoral național care a strâns semnături electronice la alegerile locale, în plină pandemie, în deplină siguranță, folosind un sistem sigur de colectare și validare a datelor, aprobat de Autoritatea Electorală Permanentă, conform unui comunicat al alianței.
Semnăturile electronice au fost validate de autoritățile electorale și acum Alianța va folosi același mecanism simplu și rapid.
„Numărul de semnături online pe care USR PLUS a reușit să îl strângă într-un timp foarte scurt, la alegerile locale, a arătat că România se schimbă și că cetățenii români vor o politică nouă”, conform unui comunicat de presă.
USR PLUS îi îndeamnă pe români să semneze și de această dată online (https://www.usrplus.ro/) pentru susținerea candidaților săi la alegerile parlamentare, fiind cel mai sigur mijloc în actualul context al pandemiei de COVID-19.
Alianța USR PLUS își propune să elimine imunitățile și pensiile speciale, să pună pe picioare DNA-ul pădurilor, să scoată pe tușă penalii care au gândit legile antijustiție și să reformeze administrația publică, mai arată sursa citată.