Alimente cu insecte vii, la restaurantele fast food și patiseriile din Piața Unirii
Inspectorii ANPC au găsit nereguli la toate restaurantele fast food și la patiseriile din centrul Capitalei. Protecția Consumatorului a descoperit mâncare cu insecte vii sau alimente depozitate direct pe jos.
ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în zilele de miercuri şi joi au avut loc acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale, în domeniul produselor alimentare sau de alimentaţie publică, în zona Pieţei Unirii din Sectorul 3 al Capitalei.
“Prioritizăm informaţiile primite în mediul online, la nivelul Academiei Comisarilor. Vizăm, în anul 2023, zonele cu impact social major şi, în consecinţă, vom fi prezenţi peste tot unde situaţia o va impune!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
În urma verificărilor, 20 de operatori economici au fost sancţionaţi, primind amenzi în valoare totală de 188.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare peste 400 de kilograme de produse alimentare neconforme. Comisarii ANPC au închis temporar şase unităţi şi trei vitrine frigorifice de la al şaptelea operator economic.
Companiile sancţionate
SC Doely Gustos SRL
SC Market Media Food SRL – Trattoria Verdi
SC Avicri Food & Drinks SRL (oprit temporar de la funcţionare)
SC Emest Prest Service SRL
SC Bianco Latte SRL – Borsalino (oprit temporar de la funcţionare)
SC Tomorrow Food SRL – Level Up Fast Food
SC Comida Mexicana SRL – Casa de Tacos
SC Carrefour România SA (oprit temporar de la funcţionare 3 vitrine frigorifice)
SC Pan Ion Prod Com SRL
SC Pamfi Jina SRL
SC Premier Restaurants Romania SRL – McDonald’s Unirii
SC Zoomserie SRL – Cofetăria Zoomserie
SC Patiseria Tineretului S.R.L – Patiseria Tineretului (oprit temporar de la funcţionare)
SC Berezka Stores SRL
SC Il Maestro S.R.L – Megapan
SC US Food Network SA – KFC Unirii
SC MLS Invest Trading SRL – Chopstix (oprit temporar de la funcţionare)
SC Denis si bunicii SRL – Casa Denis Fast Food Delivery (oprit temporar de la funcţionare)
Sc ALEXDMA Panification SRL – Covrigăria Alex (oprit temporar de la funcţionare)
Printre deficienţele constatate de comisarii ANPC au fost: folosirea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi fără menţionarea datei limită de consum; prezenţa insectelor vii în unitate; nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare în spaţiile frigorifice (respectiv ouă neigenizate depozitate în imediata vecinătate cu semipreparatelor); schimbarea stării termice iniţiale a produselor alimentare; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depaşită; utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale şi cu grad avansat de uzură şi a bureţilor de sârmă; nerespectarea condiţiilor de depozitare menţionate de producător.
Alimente depozitate direct pe jos
Alte nereguli găsite de echipele de control au fost: folosirea unor agregate frigorifice neigenizate corespunzător cu lichide scurse, şi rugină, cu depuneri de gheaţă, cu tăvile deteriorate, cu fisuri şi rupturi; depozitare produselor direct pe paviment; colectarea rezidurilor in recipiente neacoperite, folosirea unor hote cu acumulare cantitativă de praf şi grăsime la nivelul tubulaturii; lipsa menţionării, în lista meniu, a faptului că ingredientul prezentat era de fapt un înlocuitor pe bază de grăsimi vegetale; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor la masa caldă; depozitarea produselor la temperatura mediului ambiant.
În urma verificărilor ANPC a mai constatat: folosirea unor cântare fără verificare metrologică; lipsa autorizaţiei de funcţionare; comercializarea unor produse a căror provenienţa nu a putut fi stabilită;
utilizarea unei mese de lucru cu rugină, acumulări de praf, grăsime si rupturi; folosirea unor produse alimentare cu modificări organoleptice şi ambalaje; utilizarea, la bar, de paie din material plastic neambalate individual; diferenţe de gramaj între produsele de patiserie; existenţa pavimentului cu plăci de gresie sparte/fisurate şi cu tavan cu pete de grăsime şi impurităţi; lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire; reutilizarea ambalajelor din material plastic.