Alina Gorghiu anunță decizia Curții de Apel Paris în cazul fugarului Adrien, fiul lui Sever Mureșan

Publicat: 07 nov. 2024, 11:01, de Rona David, în Justitie , ? cititori
Alina Gorghiu anunță decizia Curții de Apel Paris în cazul fugarului Adrien, fiul lui Sever Mureșan

Curtea de Apel Paris a respins, miercuri, 6 noiembrie, toate cererile formulate de Adrien Stephane Mureșan în încercarea de a contesta mandatul european de arestare emis pe numele său, după condamnarea pronunțată de instanțele române la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier (a condus fără permis și consumând substanțe psihoactive), potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

„Totodată, instanței române i s-a cerut certificatul necesar recunoașterii condamnării și preluării executării pedepsei pe teritoriul Franței, lucru solicitat de dl Mureșan, care e cetățean francez și are rezidența la Dijon”, precizează Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: Nicio zi fără un fugar întors în țară

Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Casație, precizează ministra Justiției reiterând importanta repatrierii fugarilor romani.

Ministerul Justiției, în mandatul meu, tratează extrem de serios subiectul “fugari”, fie că aceștia au nume sonore sau nu, ori că au săvârșit infracțiuni grave sau mai puțin grave. Toți sunt la fel în fața legii. Doar anul acesta au fost aduși în țară peste 650 de fugari.

Alina Gorghiu reamintește faptul că în ultimul an și jumătate mai mulți fugari „celebri” au fost aduși în țară.

În ultimul an și jumătate, am reușit să aducem în fața justiției române multe persoane pe care opinia publică le considera VIP și nimeni nu avea speranță că vom reuși. Amintim de cazurile: Darius Vâlcov, Minel Prina, Cătălin Cherecheș, Ilie Șerbuc (bărbatul acuzat că a ucis o fetiță de 12 ani și i-a ascuns cadavrul în canapea) și mulți alții.

Justiția trebuie înfăptuită până la capăt! Nicio zi fără un fugar întors în țară.”

Adrien Mureșan a fost dat în urmărire internațională

După ce magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, după un adevărat șir de aventuri cu Poliția Rutieră, Adrien Mureșan a fost dat în urmărire internațională.

Primele sale probleme cu Justiția au apărut după ce a fost prins băut la volan, faptă pentru care a primit 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare. În 2016, deși nu-și recuperase permisul, s-a urcat la volan și s-a ales cu al doilea dosar, care, pe cale de consecință, i-a adus o nouă condamnare.

La momentul în care a fost oprit de polițiștii rutieri din Ploiești, Mureșan se afla în mașină alături de soția însărcinată. El a susținut mereu că agenții l-au oprit la numai câteva minute după ce trecuse la volan în locul femeii, care avea contracții. În final, fiul lui Sever Mureșan a fost condamnat la 1 an, 8 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității la Administrația Națională a Cimitirelor și un termen de supraveghere de 4 ani.

La data de 14 aprilie 2021,  Mureșan Adrien (31 ani) s-a îmbătat, s-a urcat la volan și a intrat cu mașina în 12 autoturisme parcate pe o stradă din Brașov. Polițiștii au constatat că șoferul era beat și avea permisul suspendat, iar pe bancheta din spate au găsit un bilet în care părea că-și lua adio de la viață și o sticlă cu alcool.

Mureșan Jr. ar fi refuzat să sufle în aparatul alcooltest, iar, pentru că era agresiv, a fost internat șase zile la un spital de psihiatrie. A urmat un nou proces, iar magistrații Judecătoriei Brașov au hotărât să-i dea doar o pedeapsă de 300 de zile de amendă, din care s-au scăzut trei luni, timp în care a stat în arest preventiv.

Procurorii au contestat decizia, pe care au considerat-o inacceptabilă, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel Brașov, care, prin sentință definitivă, l-au condamnat pe Mureșan la 1 an, 3 luni și zece zile de închisoare cu executare, la care s-au adăugat pedepsele anterioare, în final având de executat 3 ani de închisoare.